Hramul Parohiei ”Buna-Vestire” Bistrița



În data de 03.03.2024, părintele Cristian Goia, protopop de Bistrița, Beclean și Rodna, a participat la o seară de rugăciune, prin celebrarea Sacramentului Maslului. Acest sacrament are ca scop întărirea, vindecarea trupească și sufletească a credincioșilor. Astfel, părintele a răspuns invitației Pr. Claudiu Oltean, păstorul parohiei greco-catolice „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Feldru, jud. Bistrița-Năsăud. Pe lângă pr. protopop și pr. paroh, s-au mai rugat împreună și pr. Augustin Flămând, pr. Bica Cristian Valentin și pr. Claudiu Sorășan.
În cuvântul de învățătură, pr. Protopop Cristian Goia, pe baza evangheliei a VI-a a femeii Cananeence care l-a rugat pe Mîntuitorul să o vindece pe fiica ei bolnavă. Părintele a abordat tema grijii pentru semenii noștri. Una dintre îndatoririle noastre de creștini este și aceea de a îngriji nu doar de mântuirea proprie persoane, ci și de cea a aproapelui nostru. Însă această datorie nu se limitează doar la cei dragi ai noștri, ci trebuie să îi cuprindă pe toți cei cu care venim în contact, pe toți oamenii, fiindcă toți suntem fii ai lui Dumnezeu. Mesajul mântuirii devine universal, el nu se mai adresează doar unui popor ci întregii omeniri. Această grijă și pentru mântuirea semenilor noștri este o formă de manifestarea a iubirii creștine.
Poate ne întrebăm cum putem să îi ajutăm pe ceilalți să dobândească mântuirea?
Sunt mai mute moduri: în primul rând ne putem ruga pentru semenii noștri. Rugăciunea pentru alții o regăsim deseori în Sf. Scriptură. Sf. Pavel, în epistolele sale, se roagă pentru cei cărora li se adresează și îi îndeamnă pe aceștia să se roage unii pentru alții (1 Timotei 2,1-4; Filipeni 1,19).
În al doilea rând, putem să-i ajutăm pe semenii noștri în eforturile lor pentru dobândirea mântuirii prin exemplul bun, prin viața noastră personală, prin practicarea virtuților creștine, prin iubirea noastră de Dumnezeu și de oameni. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri.
Să avem grijă de exemplul pe care îl dăm prin viața noastră, căci el poate fi îndemn spre virtute dacă este bun sau îndemn spre păcat dacă este rău.
În al treilea rând putem să îi ajutăm pe frații noștri în dobândirea mântuirii prin îndemnul la virtute și sfaturi spirituale: „să vă povățuiți unii pe alții” (Romani 15,14).
Cel mai mare exemplu de perseverență pentru mântuirea aproapelui ne-a dat-o însuși Mântuitorul, care n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea sufletul ca răscumpărare pentru cei mulți (Mc 10,45).
La final, părintele Claudiu, păstorul comunității a mulțumit Pr. Protopop Cristian pentru prezență, confraților preoți și credincioșilor din Feldru și din împrejurimi pentru aceste momente de rugăciune comună.
a consemnat diacon Darius Teglaș

FOTO @ bistriteanul.ro
Pr. Cristian Goia, protopop greco-catolic de Beclean, Bistrița și Rodna, a luat parte, ca invitat, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în Piața Unirii din Bistrița. Ceremonia publică a presupus acordarea onorului militar, intonarea Imnului Național al României și oficierea de către părintele protopop a unui serviciu religios Te Deum, împreună cu părintele protopop ortodox Alexandru Vidican și un sobor de preoți. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților statului, județene, locale, reprezentații Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” precum și sute de bistrițeni.
Prefectul județului Teofil Cioarbă a citit mesajul transmis de șeful Guvernului cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române și apoi Primariul Municipiului Bistrița Ioan Turc a vorbit despre importanța Unirii Pricipatelor pentru națiunea română.
După alocuțiuni s-au depus de către oficialități coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A avut loc și defilarea Gărzii de onoare pe acordurile fanfarei militare după care a urmat Hora Unirii la care au participat toți cei prezenți.
Această ,,Unire a principatelor” de la 1859 sub domnia lui Alexandru I. Cuza a a fost premergătoare înfăptuirii la Marii Uniri din 1918, în care se vor implica mari personalități greco-catolice de înaltă cultură, în frunte cu Episcopul Iuliu Hossu.
A consemnat diacon Darius Teglaș
Biroul Media al Protopopiatului
FOTO preluate de pe bistriteanul.ro




FOTO EVENIMENTAnual, în perioada 18-25 ianuarie, întreaga Biserică Catolică, în comuniune cu alte Biserici creștine, celebrează „Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”. În orașul Bistrița, un centru multicultural și multiconfesional s-a format o tradiție de 15 ani prin care Bisericile istorice organizează pe rând momente de rugăciune ecumenică, la care sunt prezenți protopopii, preoții, pastorii și credincioșii acestor Biserici.
In după-amiaza zilei de 22 ianuarie, gazda serii de rugăciune a fost biserica greco-catolică ,,Buna-Vestire”. Organizatorul acestui eveniment a fost protopopiatul greco-catolic de Bistrița. Au fost prezenți: pr. Alexandru Vidican, protopop ortodox de Bistrița, pr. Péter Géréd, protopop romano-catolic de Bistrița, pastorul Johann Dieter Kraus de la parohia evanghelică de Bistrița, pastorul Péter András de la parohia Reformată, pastor Zoltán Tóth de la biserica Evanghelică Luterană, pr. Bogdan Oprea de la parohia ortodoxă ”Sf. Apostoli Petru, Pavel și Andrei”. De asemenea, au fost prezenți preoții greco-catolici: pr. Ioan Frișan, paroh al Parohiei Buna-Vestire, pr. Narcis Pop, pr. Teodor Costin, pr. Ilie Arieșan, profesor de religie, pr. Iosif Chiciudean, pr. Bodea Horațiu, pr. Cătălin Fontu și pr. Cosmin Moldovan. Au mai participat Prefectul Județului Bistrița-Năsăud, Teofil Iulian Cioarbă, subprefecții Ioan Zăgrean și Atilla Decsei, D-na Camelia Tabără, Vicepreședinte al Consiliului județean, iar din partea Municipiului Bistrița, Dl. Primar Ioan Turc și alte oficialități. Seara de rugăciune a început cu o procesiune a protopopilor, preoților și pastorilor în fața bisericii, s-a trecut prin fața statuii Fericitului Card. Iuliu Hossu și apoi s-a intrat în biserică pe acordurile Corului parohiei, „Sanctus Spiritus”, dirijat de D-na prof. Florica Sfechiș, care a completat muzical programul serii.
Pr. protopop Cristian Goia a rostit un cuvânt de salut, amintind despre „semnul iubirii de Dumnezeu și aproapele”. Părintele a vorbit pe baza „Pildei Samariteanului milostiv”, cu referire la gestul samarineanului care a turnat undelemn și vin pe rănile celui căzut între tâlhari. Acesta a explicat simbolistica untdelemnului și a vinului, elemente prezente în pildă. Cu untdelemn erau unși arhiereii, profeții și regii. Untdelemnul apare în multe pasaje ale Vechiului Testament ca simbol al binecuvântării lui Dumnezeu, al păcii, al tăriei, al puterii și al biruinței. Vinul este și el un element natural cu rol bine definit în cult, fiind folosit în primul rând, alături de pâine, la Sfânta Liturghie, la consacrare devine Sfântul Sânge al Domnului, cu care se împărtășesc membrii Bisericii. În Vechiul Testament, vinul era considerat aliment cu efect de vindecare și întărire pentru organismul omului, la fel ca untdelemnul. Lumea de azi este plină de răni sufletești și are nevoie de vindecare. Omenirea căzută în păcat este simbolizată prin acel om care este căzut între tâlhari. Isus, samarineanul milostiv, vine să vindece omul prin ungere cu untdelemn și vin.
După acest cuvânt introductiv, preoții și pastorii au dat o binecuvântare de început. Au urmat rugăciuni pe care le-au rostit pe rând preoții și pastorii participanți, intercalate cu lecturi din Sfintele Evanghelii. În continuare, reprezentanții diferitelor culte și confesiuni au rostit câte un cuvânt de învățătură, în 3 limbi: română, maghiară și germană. Programul s-a încheiat cu ectenia de pace, după care, fiecare preot a binecuvântat credincioșii, aceeași binecuvântare a lui Dumnezeu a fost mijlocită de slujitori ai Părintelui ceresc din Biserici și confesiuni diferite. La final a avut loc o agapă fraternă la care au participat invitații acestei seri de rugăciune interconfesională.
Pe parcursul zilelor din cadrul octavei de rugăciune ecumenică, pr. Cristian Goia, protopop de Bistrița, Beclean si Rodna, a răspuns cu inima deschisă invitației reprezentanților celorlalte confesiuni.
Cea dintâi seară ecumenică (18 ianuarie) a fost organizată de Biserica Evanghelică C.A. Părintele protopop a fost prezent in mijlocul comunității, rostind și un cuvânt de învățătură. Următorul moment de întâlnire între creștini din diferite culte și confesiuni a fost vineri, 19 ianuarie, zi în care celebrarea ecumenică a avut loc în biserica Reformată din oraș. Părintele protopop Cristian Goia a participat cu bucurie la această seară de rugăciune. Șirul întâlnirilor de rugăciune ecumenică a continuat sâmbătă, 20 ianuarie, în organizarea Bisericii Romano-Catolice, din partea Protopopiatului de Bistrița fiind prezent pr. Ilie Arieșan, profesor de religie la școlile din Bistrița. Duminică, 21 ianuarie, în ziua învierii Domnului, Biserica Ortodoxă a invitat la comuniune frățească cultele în Biserica parohială ,,Coroana”, cu hramul ,,Intrării Maicii Domnului în Biserică”. Părintele protopop de Bistrița, Cristian Goia, a fost prezent și la această seară de rugăciune.
Șirul întâlnirilor de rugăciune ecumenică a continuat în data de 23 ianuarie la biserica ortodoxă ,,Sfinți apostoli Petru, Pavel si Andrei”. În cadrul acestei întâlniri, Pr. protopop Cristian Goia a rostit un cuvânt de învățătură. În 24 ianuarie, evenimentul a continuat la Biserica Evanghelică Luterană de limbă maghiară, unde a fost prezent din partea biserici greco-catolice Pr. Iosif Chiciudean, iar în data de 25 ianuarie fiecare confesiune a ținut seara de rugăciune în biserica proprie.
Mulțumim Domnului pentru darul unității și pentru aceste seri de comuniune și rugăciune. „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Spirit cerând, pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
a consemnat diacon Darius Teglaș
Biroul Media al Protopopiatului
În cadrul celebrărilor dedicate Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (din perioada 18-25 ianuarie 2024) de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, vor fi cuprinse și acțiunile care au loc în orașul Bistrița – centru multicultural și multiconfesional, unde s-a format o tradiție de 15 ani prin care Bisericile istorice organizează pe rând momente de rugăciune ecumenică, la care se sunt prezenți protopopii, preoții, pastorii și credincioșii acestor Biserici. Timp de șapte zile, șase Biserici istorice din Bistrița organizează cele șapte seri de rugăciune ecumenică: Biserica Evanghelică C.A., Biserica Reformată, Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă (în bisericile ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și ”Sf. Apostol Petru, Pavel și Andrei”), Biserica Greco-Catolică (în biserica ”Buna-Vestire”) și Biserica Luterană Maghiară.


Pr. Cristian Goia, Protopop de Beclean, Bistrița și Rodna

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, în Biserica greco-catolică ”Sf. Vasile cel Mare” din Salva, protopopiatul Rodna, Pr. Protopop Cristian Goia a participat la slujba Sf. Maslu împreună cu păstorul comunității Pr. Paroh Leontin Gherasim Cioncan și cu preoții din protopopiat: Pr. Login Ceuca din parohia Năsăud, Pr. Pavel Vranău din parohia Rodna, Pr. Augustin Flămând din parohiile Șanț și Recele, Pr. Ioan Luțu Dumitru din parohia Leșu precum și credincioșii comunității parohiale și din zonă. În cuvântul de învățătură, Pr. Protopop a mulțumit comunității pentru eforturile pe care credincioșii le-au făcut de-alungul timpului pentru zidirea frumosului lăcaș de cult și pentru păstrarea credinței pe aceste meleaguri. Părintele amintit de și cuvintele împăratului austriac Francisc al II-lea care, în anul 1773 aflat într-o vizită în ținutul grăniceresc a ajuns și la Salva. Cunoscând oamenii din această zonă, care erau de origine latină a lor a rostit memorabilia expresie Salve parvae Romuli nepos – Te salut o mica nepoată a lui Romulus. În urma aceastul salut trei localități din ținutul grăniceresc au primit numele de Parva, Romuli și Nepos.
În predică, părintele protopop a vorbit despre importanța Sacramentului Spovezii, unul dintre cele 7 sacramente. A vorbit depre necesitatea acestei taine pentru mântuire și a explicat cele 5 condiții necesare pentru a face o spovadă bună. Meditația s-a încheiat printr-un îndemn la o spovadă mai deasă. Această seară de rugăciune de vindecare a fost un binecuvântat prilej de har și reînnoire sufletească pentru comunitatea din Salva.
M.P.



foto preluată de pe bistriteanul.roPr. Cristian Goia, protopop de Beclean, Bistrița și Rodna a luat parte, ca invitat, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României în orașul Beclean și în municipiul Bistrița.
La Beclean evenimentul a început la monumentul eroilor cu intonarea imnului național urmat de un moment de rugăciune Tedeum celebrat de protopopii și preotii celor două biserici naționale, cea greco-catolică și cea ortodoxă. Din partea parohiei noastre din Beclean au fost prezenți Pr. paroh Felician Neagoș și Pr. vicar parohial Cosmin Moldovan. Pr. Cristian în scurtul discurs a vorbit despre vrednicul de amintire Cardinalul Iuliu Hossu cel care a citit actul de unire în cadrul Marii adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Părintele a subliniat împortanța unității națiuni române așa cu s-a reflectat din discursul Cardinalului Hossu. „Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români”. A urmat disacursul d-lui subprefect Ioan Zăgrean, a d-lui Primar Nicolae Moldovan, a d-lui senator Ioan Deneș. A urmat depunerea de coroane din partea autorităților statului, a școlilor, a parohiilor din localitate și Cercetașii Munților. Programul s-a încheiat cu un concert folcloric.
La Bistrița festivitățile de Ziua Națională au început la ora 15.00 și s-au desfășurat la monumentul Eroilor din piața Liviu Rebreanu. După intonarea Imnului Național, pr. Cristian împreună cu Pr. Ioan Frișan au participat la un serviciu religios de Te Deum, de laudă, mulțumire și binecuvântare. Împreună cu pr. protopop ortodox și cu un sobor de preoți s-au rugat pentru eroii neamului românesc.
În continuare, dl. Bogdan-Ivan Gruia , ministrul cercetării, inovării și digitalizării și dl Ioan Turc, Primarul mun. Bistrița a ținut discursuri, apoi au fost depuse coroane de flori. Ceremonia s-a incheiat cu defilarea detașamentelor de onoare, a tehnicii și echipamentelor militare.
Idealurile Bisericii Greco-Catolice, în toate acțiunile întreprinse pentru a-i aduce împreună pe români, ca națiune liberă și demnă între națiunile Europei și ale lumii, se împlinesc cu fiecare nouă celebrare a Zilei Naționale în bucurie.
De Ziua Națională au fost momente deosebite la Bistrița, la fel ca în întreaga țară. Pr. protopop Cristian Goia a participat în această zi la manifestări de comuniune în bucurie, la momente de recunoaștere și onor față de meritele și sacrificiile înaintașilor care au făcut cu putință această bucurie.
A fost o zi de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru harul, ocrotirea și binecuvântarea pe care o coboară neîncetat peste întreaga țară, România.
M.P.
Poze Ziua Națională Beclean

Poze Ziua Naționala Bistrița 2023



În duminica a XXX-a dR, a „Tânărului bogat”, pr. Cristian Goia, protpopop de Beclean, Bistrița și Rodna, s-a aflat în mijlocul membrilor comunităților din Parohia Greco-Catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Fântânele și din Parohia Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Matei. Părintele protopop a fost primit cu multă căldură de credincioșii acestor două parohii în frunte cu păstorul lor, pr. Horațiu Bodea.
Într-o atmosferă unde iarna începe să-și facă simțită prezența, iar din norii cenușii cad ca niște mărgăritare primii fulgi de zăpadă, părintele protopop împreună cu părintele paroh a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Fântânele.
În cuvântul de învățătură, el a salutat comunitatea parohială și i-a felicitat pentru frumoasa biserică construită cu mult efort de credincioși împreună cu pr. Paroh Horațiu Bodea. Cu privire la pasajul evanghelic citit la Sf. Liturghie, pr. protopop a pus accentul pe faptul că Dumnezeu nu condamnă bogăția, pe cei bogați, căci bogăția nu este ceva rău în sine, deoarece toate bunătățile pământului au fost date omului ca să se bucure de ele. Osânda sau răsplata bogaților, sau a celor înstăriți, depinde de modul în care au dobândit acele bunuri și felul în care le administrează. Și ei au acces la mântuire atunci când surplusul avuției lor este folosit pentru binele tuturor. La final, părintele paroh i-a mulțumit părintelui protopop pentru bucuria adusă parohiei prin vizita pastorală și pentru comuniunea de rugăciune.
Mai apoi, părintele protopop Cristian Goia a vizitat parohia Matei, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie în capela parohiei. Părintele protopop a salutat cu admirație frumoasa comunitate formată aici la Matei, exprimându-și bucuria celebrării împreună a Sfintei Liturghii.
În cuvântul de învățătură, părintele a vorbit despre atașamentul tânărului din evanghelia de azi față de avere. Pentru el, bogăția materială a fost mai importantă decât sufletul și viața veșnică, era foarte legat de avuția lui. Cât de greu este pentru cei ce devin robii posesiunilor materiale, acestea iau locul lui Dumnezeu, averile devin idolul lor. Dacă pentru tânărul din evanghelie ceea ce îl îndepărta de Dumnezeu era atașamentul pentru avuția sa, pentru noi poate fi diferit. Fiecare dintre noi este chemat să își identifice lucrurile din propria viață care ne îndepărtează de Dumnezeu. Poate fi ura față de cineva, invidia. Evanghelia de azi ne cere să fim creștini autentici, să avem dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele, renunțând la ceea ce ne separă de Dumnezeu.
La încheierea celebrării Liturgice, părintele paroh Horațiu Bodea a mulțumit pr. protopop Cristian Goia pentru celebrare și pentru frumosul și folositorul cuvânt de învățătură.
a consemnat Darius Teglaș

Duminica a XXV-a după Rusalii, a „Samariteanului milostiv”, a reprezentat un moment aparte pentru membrii comunităților din Parohia Greco-Catolică din Târlișua și Parohia Greco-Catolică din Agrieș, prin celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii liturghii săvârșită de părintele pr. Cristian Goia, protopop de Bistrița, Beclean și Rodna.
Primul popas al părintelui Protopop a fost în parohia Târlișua, satul unde s-a născut marele prozator și dramaturg Liviu Rebreanu, unul din marii scriitori ai secolului al XX-lea. În cuvântul de învățătură, părintele protopop a vorbit despre păcatul omisiunii, al indiferenței. Preotul și Levitul din Evanghelie au comis acest păcat. De multe ori și noi reprezentăm aceste personaje: suntem indiferenți cu cei de lângă noi, cu un om sărman, un om bolnav. De aceea, suntem chemați să ieșim din propria comoditate și să ajutăm pe cei aflați în suferințe, amintindu-ne de cuvintele Mântuitorului care zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!”(Mt 25, 40). La final, părintele și-a exprimat bucuria revederii cu devotata comunitate de la poalele munților Țibleșului.
Al doilea popas al părintelui Protopop a fost în parohia Agrieș, unde frumoasa și primitoarea bisericuță de lemn se îmbina perfect cu atmosfera și culorile toamnei. Părintele a salutat cu căldură frumoasa comunitate plină de credință autentică. Tema predicii de la Sfânta Liturghie a fost „Cine este aproapele meu”? De multe ori ne punem această întrebare. Fiecare dintre noi punem limite când ne raportăm la aproapele. Pentru poporul evreu, samaritenii nu reprezentau aproapele. Samaritenii erau marginalizați de evrei. Mântuitorul ne spune clar: oricine este aproapele meu. Oricine în nevoie, oricine ne iese în cale întâmplător. Pentru Cristos, oricine era aproapele. Noi, în calitate de creștini, trebuie să ne întrebăm: cui pot eu să îi fiu aproape. După Sfânta Liturghie, părintele protopop Cristian Goia a celebrat un parastas pentru sufletul unui credincios din parohie. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi de har în comuniune de rugăciune cu credincioșii din cele două parohii.
a consemnat Darius Teglaș