ISTORIC PROTOPOPIAT GRECO-CATOLIC BISTRIȚA
”Buna Vestire”
Denumirea oficială a instituţiei a fost Protopopiatul greco-catolic Bistriţa. Acesta s-a înfiinţat în anul 1780.
Construirea de biserici depindea nu numai de posibilităţile financiare ale comunităţilor româneşti, ci şi de poziţia autorităţilor săseşti, ostile, în general, iniţiativelor românilor de a-şi ridica propriile biserici. Saşii erau un grup privilegiat. Apariţia unui alt grup privilegiat, cum erau greco-catolicii i-a făcut pe saşi să se simtă ameninţaţi că îşi vor pierde din „drepturile” lor exclusive. Este posibil însă ca reacţia săsească să se fi produs ca urmare a presiunilor venite din partea autorităţilor superioare şi nu ca urmare a memoriilor românilor. Se ştie că Guberniul Transilvaniei era dominat de nobili calvini. Saşii nu permiteau românilor din Bistriţa şi din satele săseşti din jur să-şi clădească biserici, nici măcar cu pereţi de nuiele şi nici se le repare pe cele ruinate. În aceste condiţii Protopopiatul greco-catolic Bistriţa s-a înfiinţat relativ târziu.
Actele normative care au reglementat activitatea protopopiatului au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701.
În fruntea protopopiatului se afla protopopul. El trebuia să viziteze anual parohiile din subordine, să se asigure că serviciul religios şi catehizarea se desfăşoară după prescripţiile episcopale, să vegheze ca ordinele episcopale să se respecte, să primească şi să înainteze la episcopie cererile şi plângerile clericilor şi mirenilor, să asiste personal sau prin delegaţi la examenele şcolare semestriale, să înainteze rezultatele examenelor şcolare la episcopie şi să verifice metodele de predare ale învăţătorilor, să pună în dezbaterea adunării protopopeşti problemele ridicate de episcopie şi să raporteze episcopiei despre mişcările confesionale. Cu ocazia vizitei anuale protopopii urmăreau integritatea credinţei, moralitatea preoţilor şi mirenilor, dădea învăţături dogmatice credincioşilor, îndemna părinţii să-şi trimită copiii la şcoală, verifica îndeplinirea îndatoririlor de către învăţători, combătea păcatele, inspecta starea clădirilor şi proprietăţilor bisericeşti-şcolare, verifica actele bisericeşti-şcolare. Protopopii aveau dreptul de a convoca şi prezida sinoadele protopopeşti, a alege secretarul protopopesc şi judecătorii din forul protopopesc, de a emite actele de cununie, de a instala noii preoţi, de a înmormânta preoţii decedaţi, de a dezbate cauze bisericeşti, de a se îngriji de administrarea parohiilor vacante, de a lua parte la sinoadele episcopale, de a binecuvânta, de a percepe veniturile protopopeşti şi de a reprezenta protopopiatul faţă de autorităţile politice.
El era ajutat în administrarea teritoriului aflat sub jurisdicţia sa şi în luarea celor mai importante decizii de către sinodul protopopesc. Printre atribuţiile sinodului se numărau dreptul de alegere a deputaţilor la sinodul episcopal şi a juraţilor scaunului protopopesc. Totodată, sinodul avea jurisdicţie contencioasă şi penală asupra clerului şi credincioşilor din protopopiatului respectiv şi avea obligaţia de a rezolva anumite cauze administrativ-bisericeşti, de a publica deciziile sinodului episcopal şi de a conscrie preoţii. Sinoadele aveau competenţe în cauze matrimoniale ale credincioşilor sau în litigii de proprietate şi probleme morale în care erau implicaţi preoţii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea viceprotopopul (vice arhidiaconul) de Bistriţa deţinea şi funcţiile de inspector al şcolilor din district, comisar delegat în cauze matrimoniale, membru al Scaunului consistorial diecezan din Gherla şi al Consistoriului subaltern din Năsăud. El era în acelaşi timp parohul comunităţii bisericeşti greco-catolice din Bistriţa.
În anul 1835 Protopopiatul greco-catolic Bistriţa îşi exercita autoritatea asupra a 21 parohii şi 15 filii cu 8194 credincioşi, iar în anul 1947 asupra a 27 parohii şi 20 filii cu 23776 credincioşi greco-catolici. În 1835 şi 1856 toate bisericile din protopopiat erau de lemn. În anul 1877 dintre cele 20 parohii şi 10 filii ale Protopopiatului greco-catolic Bistriţa doar în parohia Chiraleș exista o biserică de piatră. O biserică de piatră a fost ridicată în comuna Şoimuş în anul 1885, iar o alta în anul 1904 la Sebiş. Reşedinţa protopopească din Bistriţa nu a dispus de o biserică din material solid până în anul 1895. În anul 1947 existau 19 biserici de zid, 11 de lemn şi 3 biserici primite în custodie. În anul 1842 în protopopiat activau 24 preoţi, iar în anul 1947 erau 27 preoţi. Sediul protopopiatului s-a aflat la Bistriţa, dar şi la Sărata şi Sărăţel (între 1782-1816; între Bistriţa şi Sărăţel există o distanţă de 13 km) şi Şieu-Măgheruş (între1824-1825; între Bistriţa şi Şieu Măgheruş există o distanţă de 18 km).
La jumătatea secolului al XIX-lea porţiunea canonică (pământurile bisericii aflate în folosinţa preotului) din parohiile Protopopiatului greco-catolic Bistriţa oscila între 20 şi 40 de iugăre. Sub 20 de iugăre aveau numai parohiile Bistriţa şi Sâniacob, iar peste 40 de iugăre numai parohiile Şieu Măgheruş şi Domneşti. Venitul cadastral (din exploatarea pământului) era de 95 florini în parohia Domneşti, 93 florini în Şieu Măgheruş, 87 florini la Bistriţa, 78 florini la Feleac, 61 florini la Ardan, 50 florini la Arcalia, 21 florini la Ţigău şi 15 florini la Sâniacob.
În anul 1862 nici una din parohiile Protopopiatului greco-catolic Bistriţa nu presta muncă în favoarea preotului şi numai 13 parohii din cele 20 ale protopopiatului dădeau preotului câte o mierţă de porumb sau 1-2 mierţe mici de ovăz.
Primul protopop greco-catolic al Bistriţei a fost Alexandru Fiscuti. El a condus protopopiatul între anii 1780-1784. În perioada 1795-1816 a funcţionat ca preot la Bistriţa viceprotopopul Ştefan Vlad. El a condus protopopiatul de la Sărăţel. În perioada 1816-1829 la Bistriţa a activat protopopul Ioan Simoneti. În intervalul 1829-1867 a activat ca şi viceprotopop la Bistriţa Ioan Maior (originar din Bucerdea). În anul 1864 protopopul Ioan Maior avea o vârstă înaintată, astfel că a primit ca şi ajutor pe Alexandru Silaşi (din Sânnicoara Aurie), ca şi protopop ajutător. După încetarea din viaţă a lui Ioan Maior în anul 1867, au activat în continuare ca protopopi la Bistriţa între 1867-1901 Alexandru Silaşi (născut în anul 1834, hirotonit în anul 1862, încetat din viaţă în anul 1901), în intervalul 1901-1909 Gherasim Domide (născut în anul 1856, absolvent al Academiei teologice de la Gherla şi hirotonit în anul 1880, numit în anul 1880 preot cooperator la Rodna, încetat din viaţă în anul 1909), în perioada 1909-1915 George Stanciu, între 1915-1924 Dionisie Vaida, iar între anii 1924-1948 Ioan Petringel.
Din punctul de vedere al ierarhiei bisericeşti protopopiatul se afla pe o treaptă superioară parohiei. La rândul său protopopiatul se subordona episcopiei, mitropoliei şi papei de la Roma. În perioada 1780-1853 protopopiatul a făcut parte din Episcopia greco-catolică de Făgăraş, iar între 1853-1948 din Episcopia greco-catolică de Gherla. Din anul 1786 protopopiatul a intrat sub jurisdicţia formală a Vicariatului greco-catolic al Rodnei. Pe o treaptă superioară se aflau Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş şi papa de la Roma. (preluat de pe siteul arhivelor naționale)