Denumirea oficială a instituţiei a fost Protopopiatul greco – catolic – Tractul Beclean – Nuşeni. Protopopiatul s-a înfiinţat în perioada 1782-1835. Actele normative care au reglementat activitatea Protopopiatului greco – catolic – Tractul Beclean – Nuşeni, au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701.
În fruntea protopopiatului se afla protopopul. El trebuia să viziteze anual parohiile din subordine, să se asigure că serviciul religios şi catehizarea se desfăşoară după prescripţiile episcopale, să vegheze ca ordinele episcopale să se respecte, să primească şi să înainteze la episcopie cererile şi plângerile clericilor şi mirenilor, să asiste personal sau prin delegaţi la examenele şcolare semestriale, să înainteze rezultatele examenelor şcolare la episcopie şi să verifice metodele de predare ale învăţătorilor, să pună în dezbaterea adunării protopopeşti problemele ridicate de episcopie şi să raporteze episcopiei despre mişcările confesionale. Cu ocazia vizitei anuale protopopii urmăreau integritatea credinţei, moralitatea preoţilor şi mirenilor, dădea învăţături dogmatice credincioşilor, îndemna părinţii să-şi trimită copiii la şcoală, verifica îndeplinirea îndatoririlor de către învăţători, combătea păcatele, inspecta starea clădirilor şi proprietăţilor bisericeşti-şcolare, verifica actele bisericeşti-şcolare. Protopopii aveau dreptul de a convoca şi prezida sinoadele protopopeşti, a alege secretarul protopopesc şi judecătorii din forul protopopesc, de a emite actele de cununie, de a instala noii preoţi, de a înmormânta preoţii decedaţi, de a dezbate cauze bisericeşti, de a se îngriji de administrarea parohiilor vacante, de a lua parte la sinoadele episcopale, de a binecuvânta, de a percepe veniturile protopopeşti, de a purta titlul de prea onorat, de a avea sigiliu şi de a reprezenta protopopiatul faţă de autorităţile politice. El era ajutat în administrarea teritoriului aflat sub jurisdicţia sa şi în luarea celor mai importante decizii de către sinodul protopopesc. Printre atribuţiile sinodului protopopesc se numărau dreptul de alegere a deputaţilor la sinodul episcopal şi a juraţilor scaunului protopopesc. Totodată, sinodul protopopesc avea jurisdicţie contencioasă şi penală asupra clerului şi credincioşilor din protopopiatului respectiv şi avea obligaţia de a rezolva anumite cauze administrativ-bisericeşti, de a publica deciziile sinodului episcopal şi de a conscrie preoţii. Prin constituirea în tribunale, sinoadele protopopeşti au intervenit în dezamorsarea tensiunilor din şi dintre comunităţi, au supravegheat comportamentul moral al credincioşilor şi preoţilor. Sinoadele aveau competenţe în cauze matrimoniale ale credincioşilor sau în litigii de proprietate şi probleme morale în care erau implicaţi preoţii.
În intervalul 1867-1882 în fruntea protopopiatului s-a aflat protopopul George Tecariu (născut în anul 1815, hirotonit în anul 1847). În perioada 1867-1882 George Tecariu era şi asesor al scaunului episcopal. Între anii 1890-1910 la conducerea protopopiatului s-a aflat protopopul Mihail Făgărăşan (acesta îndeplinea şi funcţia de preot la Tăure; născut la Şintereag în anul 1834 absolvent de teologie la Blaj în anul 1860, hirotonit şi numit ca preot la Tăure în anul 1861, încetat din viaţă în anul 1910). În intervalul 1890-1906 Mihail Făgărăşan a fost şi asesor al scaunului episcopal.
Între anii 1914-1917 la conducerea protopopiatului s-a aflat Ioan Bulbuc (născut la Mocod în anul 1847, absolvent al Seminarului Teologic de la Gherla şi hirotonit în anul 1875; numit ca şi preot cooperator la Mintiu în anul 1876 şi ca preot la Mintiu în 1891; încetat din viaţă la 16 noiembrie 1917), iar în perioada 1925-1930 Ioan Botean (născut la Beclean în anul 1857, absolvent al Seminarului Teologic de la Budapesta în anul 1885, hirotonit în anul 1886 şi numit în anul 1887 ca şi preot la Nuşeni; pe lângă funcţia de protopop el era şi preot la Nuşeni). În perioada 1930-1932 Ioan Botean era asesor al scaunului episcopal. În anul 1932 Protopopiatul greco-catolic Beclean îl avea în frunte pe Ştefan Buşiţă (născut în anul 1859 la Rugăşeşti, absolvent al Seminarului Teologic de la Gherla şi hirotonit în anul 1884, numit în anul 1885 ca preot la Zalha, în anul 1895 administrator la Ciceu Mihăieşti, preot la Beclean şi protopop de Ciceu Cristur în intervalul 1914-1930; în 1932 era şi preot la Beclean). Între anii 1941-1947 Protopopiatul greco-catolic Beclean era condus de Toma Bulea, care era şi preot la Beclean.
În anul 1867 secretarul protopopiatului era preotul din Tăure, Mihail Făgărăşan. În perioada 1876-1882 viceprotopop şi secretar protopopesc era preotul din Tăure, Mihail Făgărăşan. În 1890 şi 1894 postul de secretar protopopesc era vacant. În perioada 1898-1906 secretar protopopesc era preotul din Mintiu, Ioan Bulbuc, iar în anul 1914 era preotul din Nuşeni, Ioan Botean. În anul 1932 postul de secretar era vacant.
Din punctul de vedere al ierarhiei bisericeşti protopopiatul se afla pe o treaptă superioară parohiei. La rândul său protopopiatul se subordona episcopiei, mitropoliei şi papei de la Roma.
În anul 1842 Protopopiatul greco-catolic Beclean cuprindea 19 parohii, 2 filii (filiale), cu 19 preoţi şi 6576 credincioşi. În anul 1867 în protopopiat existau 2 biserici de piatră şi 19 biserici de lemn. În anul 1947 protopopiatul cuprindea 22 parohii şi 11 filii, cu 28 biserici de zid şi 3 de lemn, 21 preoţi şi 20116 credincioşi greco-catolici. Protopopiatul greco-catolic Beclean a făcut parte din Episcopia greco-catolică de Făgăraş (1782-1853) şi Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1948). Pe o treaptă superioară se afla Mitropolia greco-catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş şi papa de la Roma. (preluat de pe siteul arhivelor naționale)