O celebrare liturgică a recunoștinței și a bucuriei

În Duminica a V-a după Rusalii, zi cu adâncă semnificație în calendarul Bisericii, Parohia Greco-Catolică „Buna Vestire” din Săsarm, Protopopiatul Beclean, a avut bucuria de a-l primi în mijlocul comunității pe părintele Cristian Goia, protopop de Bistrița, Beclean și Rodna.

Credincioșii, păstoriți cu dăruire de pr. Lucian Tohănean, s-au adunat în rugăciune în micul locaș de cult, pentru a trăi împreună momente de har și comuniune prin celebrarea Sfintei Liturghii. Alături de părintele protopop și părintele paroh, a slujit părintele diacon Ovidiu Iusco, secretar al protopopiatului, împreună oferind o slujire solemnă și profundă, care a atins inimile tuturor celor prezenți.

Bisericuța din Săsarm, deși mică în dimensiuni, a fost remarcată de părintele protopop pentru asemănarea cu prima biserică ctitorită de el în primii ani de preoție — un detaliu care a adus emoție și adâncime predicii rostite cu sensibilitate și căldură. În cuvântul de învățătură referitor la Evanghelia duminicii (Vindecării posedaților din ținutul Gadarenilor, Mt 8, 28-34; 9.1) părintele protopop a evidențiat câteva idei ca hrană pentru sufletele credincioșilor. Mesajul cel mai important transmis de această minune: Isus îl învinge pe cel rău; Isus este mai puternic decât diavolul.

Cei posedați de diavol reprezintă astăzi lumea care este departe de Dumnezeu, care este posedată de ură, violenţă, răutate, indiferenţă, înşelăciune… Cine trăieşte în întuneric, nu mai vrea nici o schimbare a vieţii sale în bine, şi în acest sens îl alungă pe Isus din calea lui şi din viaţa lui, spunându-i „Ce ai tu, Isuse, cu mine? De ce vrei să mă chinuieşti şi nu mă laşi să trăiesc după bunul meu plac?” În faţa diavolului, Isus nu face compromisuri, îl alungă imediat. El arată că ţine la oameni, dar apoi oamenii nu-l vor şi-l alungă pe Isus. Cel ce le-a făcut bine este acum alungat şi tratat cu răutate.

Aceasta este evanghelia de azi, o evanghelie care la prima vedere pare un eșec pentru misiunea Domnului. Isus era de obicei ascultat, admirat, dar iată că dupa ce i-a vindecat pe cei doi, în loc să fie ovaționat pentru minunea săvârșită, Isus este alungat din acel ținut. Ce s-a întâmplat de fapt? Locuitori Gadarei au fost mai marcați de pierderea turmei lor de porci decât de vindecarea celor doi demonizați. Orbiți de faptul că și-au pierdut porcii, nu au mai putut vedea puterea lui Dumnezeu prin care cei doi oameni au fost vindecați. Duhurile necurate au fost scoase din cei doi și, de aceea, evanghelia de azi nu este un eșec ci o biruință asupra diavolului. Ce putem învăța din evanghelia de astăzi? Pare că Isus este uneori incomod pentru viața noastră, pentru că Isus ne cere un anumit mod de viață prin care să renunțăm la comoditate și să alungăm păcatele din viața noastră.

La finalul liturghiei, pr. Lucian Tohănean a mulțumit părintelui protopop pentru prezența sa în milocul credincioșilor din Săsarm, iar după Pr. Cristian Goia a adus mulțumire Domnului pentru binecuvântarea acestor clipe, pr. Lucian Tohănean pentru primirea călduroasă, și credincioșilor pentru prezența și trăirea autentică.

a consemnat Pr. Darius Teglaș

ALBUM FOTO EVENIMENT

VIDEO EVENIMENT

 

Vizita pastorală a Preasfințitului Claudiu cu ocazia Hramului Mănăstirii Baziliene Molișet – 15 iunie 2025

Duminică 15 iunie 2025, s-a serbat Hramul Mănăstirii „Coborârea Spiritului Sfânt”, din Molișet (jud. Bistrița Năsăud) – Protopopiatul Beclean, a Ordinului Călugărilor Sf. Vasile cel Mare.

Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a avut alături zeci de preoți, diaconi, subdiaconi, studenți ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Angeli din Cluj-Napoca, cor a cărui muzică sacră a răsunat la 1 iunie, în Bazilica San Pietro din Roma, la celebrarea în limba română dedicată Fericitului episcop și cardinal Iuliu Hossu.

Celebrarea de Hram a anului 2025, ca în fiecare an este ocazie pentru un important pelerinaj la această mănăstire, cu mii de participanți – cei mai mulți din județele apropiate: Bistrița, Maramureș, dar și Cluj sau alte regiuni.

Pelerinajul tradițional la Molișet amintește marile pelerinaje ale Bisericii Române Unite cu Roma, cu cea mai mare amploare între anii 1936 – 1948, când, urmându-și Păstorul, pe Arhiereul Iuliu Hossu acum fericit martir, zeci de mii de credincioși mergeau, cu căruța și pe jos, în cântec și rugăciune, la Sfintele Mănăstiri ale acestui Ordin (OSBM), în zilele marilor sărbători de peste an.

Actuala ediție a Pelerinajului la Molișet – din acest An dedicat Cardinalului Iuliu Hossu în România, An al Speranței în Biserica Catolică – a marcat un nou început pentru Comunitatea OSBM de aici de la poalele Țibleșului prin binecuvântarea, de către Preasfinția Sa Claudiu, a pietrei de temelie a unei noi biserici a acestei mănăstiri, care va fi dedicată Fericitului episcop Iuliu Hossu.

Această zi de acum istorică pentru Biserică și „Ordinul nostru” – cum numea Episcopul Iuliu Hossu acest Ordin de Călugări OSBM, a fost marcat prin prezența Pr. Protoarhimandrit Robert Roman Lisseiko OSBM, Superiorul general al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, sosit de la Roma, a Pr. Ieromonah Ioan Albu, Protoegumen OSBM – Superiorul provinciei române a Călugărilor Bazilieni, a Pr. Ieromonah Dominic Huja, egumenul mănăstirii, împreună cu Comunitatea de la Molișet, a Călugărilor Bazilieni din întreaga Provincie română a OSBM. Au fost de asemenea prezenti preoți în număr mare, între ei, pr. Cristian Goia, Protopopul de Beclean, Bistrița și Rodna, Pr. Marius Cerghizan, protopop de Someș precum și preoți din  eparhia de Cluj-Gherla și alte eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma.

Au participat, de asemenea, autorități centrale: Dl. ministru Ciprian Olinici, Secretar de stat pentru Culte, împreună cu Pr. Marius Cîmpean, Director de Cabinet al Secretariatului de Stat pentru Culte, Dl. Senator Cristian Nicula, autorități locale, precum Dl. Vlădut Purja, Primar al com. Târlișua.

S-au alăturat rugăciunii din această zi însorită la Molișet persoane consacrate: Maica Andreea Axenie și Surori Baziliene din toate comunitățile Provinciei române a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare, precum și, din Congregația Maicii Domnului Sora Letiția, Consilieră generală, Sora Ștefania, Superioara comunității de la Cluj-Napoca și Surori CMD.

Rugăciunea Sfintei Liturghii, la care s-au făcut multe spovezi, și sute de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, cuvântul Ierarhului de Cluj-Gherla, cuvântul de la final al Pr. Protoarhimandrit Robert, Superior general OSBM, și al Pr. Protoegumen Ioan Albu, comuniunea spirituală între cei prezenți, dar și cu ascultătorii postului Radio Maria România, au unit sufletele și au întărit credința în Dumnezeu.

Totodată, în ziua de vară răcorită de adiere de vânt lină, natura întreagă, verde, cântecul de păsări, totul participa la armonia ce s-a creat și la înălțătoarea celebrare.

La încheiere, ca de fiecare dată, oaspeții Călugărilor și Fraților Bazilieni, cei veniți de aproape și de departe, au fost invitați la agapa fraternă care a fost îndestulătoare pentru toți.

Biroul de Comunicații Sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla

ALBUM FOTO EVENIMENT

VIDEO EVENIMENT

Video Sf. Pietrei de Temelie a noi Biserici dedicată Fericitului Episcop Iuliu Hossu

Video (Sfânta Liturghie arhierească):

PREZENTAREA VIDEO A MĂNĂSTIRII MOLIȘET

Prima Împărtășanie solemnă în Parohia „Sf. Treime” Feldru – 9 iunie 2025

În a doua zi de Rusalii s-a sărbătorit hramul bisericii „Sfânta Treime” din Feldru, comunitate păstorită de părintele Iuliu Bontaș. La această sărbătoare a fost prezent părintele vicar general Vasile Tofană împreună cu părintele protopop Cristian Goia și părintele Claudiu Oltean pentru a-i aduce laudă lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra acestei comunități și pentru a fi alături de tinerii care, ajungând la vârsta priceperii, s-au pregătit pentru prima Spovadă și pentru prima Împărtășanie solemnă.

La Sfânta Liturghie celebrată în biserica parohială răspunsurile au fost oferite de către corul parohiei. Începând de la cuvintele Mântuitorului „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. XIV, 6), părintele vicar general a subliniat în cuvântul de învățătură faptul că ele reprezintă răspunsul venit de la Hristos la căutările interioare și la nevoia de lumină pe care fiecare o are înlăuntrul său. Aceste cuvinte ale Mântuitorului deschid inima omului către un drum de urmat, către un adevăr de trăit și către o viață parcursă în har, care culminează în veșnicia lui Dumnezeu.

Adresându-se tinerilor, părintele vicar general le-a explicat cum credința nu este doar ceva primit ca moștenire de la înaintași, ci o relație vie cu Dumnezeu-Tatăl care ne iubește fără măsură, cu Fiul care ne călăuzește cu blândețe și cu Sfântul Spirit care ne întărește și ne luminează. În această zi de sărbătoare, acești tineri au avut prilejul de a se apropia și mai mult de comuniunea cu Domnul, prin spovedanie și împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge, pentru a primi și mai multe haruri și binecuvântări de la Izvorul cel Nesecat. Această cale de încredere și fidelitate față de Dumnezeu continuă de-a lungul întregii vieți și este parcursă prin alegeri zilnice bune, prin rugăciune și prin încredințarea în ajutorul venit din partea lui Dumnezeu.

Isus este Adevărul care nu se schimbă, întrucât ne arată cine este Tatăl și, în același timp, cine suntem noi și spre ce trebuie să tindem pentru a ajunge la adevărata noastră identitate. Sfântul Spirit pe care Mântuitorul ni-l trimite este Spiritul Adevărului, el ne luminează inimile și ne învață să trăim cu sinceritate și cu discernământ iar încrederea izvorâtă din rugăciune ne călăuzește în deciziile pe care le avem de luat ca acestea să ne apropie de comuniunea cu Dumnezeu.

Isus este Viața, deoarece este mai presus de simpla existență. El ne arată cum viața trebuie trăită cu bucurie, cu sens și cu Dumnezeu aproape de noi. La fel cum trupul are nevoie de hrană pentru a supraviețui, tot așa și sufletul este înfometat după comuniunea cu Dumnezeu în Sfânta Treime, iar Isus se jertfește și devine această hrană necesară pentru viața adevărată și împlinită. Cu cât ținem mai mult la această comuniune cu Sfânta Treime, cu atât devenim mai împliniți în existența noastră pe acest pământ și ne apropiem de veșnicia alături de Dumnezeu.

Înainte de momentul rostirii profesiunii de credință, tinerii parohiei și-au reînnoit legămintele făcute la botez prin nașii lor și au rostit Crezul împreună cu întreaga comunitate. Acest moment solemn a fost întregit odată cu primirea Sfântului Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul momentului împărtășaniei, moment în care Veronica Varvari ne-a înălțat sufletește prin frumoasele pricesne tradiționale pe care le-a cântat.

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc un moment artistic pregătit de tineri sub îndrumarea sorei Maria Ignat OSBM, iar după aceea, tinerii comunității au primit din partea Episcopiei diplome care să le aducă aminte de acest eveniment important din viața lor, precum și mici cadouri din partea părintelui paroh. În cadrul aceleiași zile de sărbătoare, părintele vicar general, împreună cu preoții prezenți, s-a rugat și pentru familiile din parohia Feldru, acestea reînnoindu-și legămintele făcute la cununie.

În interiorul bisericii a fost afișată expoziția despre Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, ediția îngrijită de Asociația preoțească „Sf. Iosif”. Părintele protopop a mulțumit la final tuturor credincioșilor prezenți, părintelui vicar general Vasile Tofană, părintelui Iuliu Bontaș, păstorul comunității, părintelui Claudiu Oltean care a venit împreună cu credincioșii din comunitatea sa Feldru „Adormirea Maicii Domnului”, sorei Maria Ignat OSBM pentru pregătirea tinerilor și domnului primar Ioan Opriș, reprezentant al autorităților locale. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă în curtea bisericii la care au participat toți cei prezenți.

a consemnat secretarul protopopiatului diaconul Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO EVENIMENT

VIDEO EVENIMENT

PREZENTARE BISERICA „SF. TREIME”

 

Eveniment „Cardinal Iuliu Hossu” la Sângeorz-Băi, 27 aprilie 2025

      În duminica a doua a Sfintelor și Dumnezeieștilor Paști, cea numită a lui Toma, parohia greco-catolică „Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi și-a sărbătorit hramul și a fost gazda unui eveniment dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. La această sărbătoare a fost prezent vicarul general al Eparhiei de Cluj-Gherla, părintele Vasile Tofană S.J., împreună cu părintele protopop Cristian Goia, părintele paroh Nicolae Jarda și alți preoți din protopopiatul Rodna și din alte protopopiate ale Eparhiei. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată în biserica parohială care a devenit neîncăpătoare datorită prezenței credincioșilor din comunitatea parohială precum și din comunitățile învecinate. Solemnitatea evenimentului a fost accentuată și prin cântările și răspunsurile oferite de către corul parohiei la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, părintele vicar general ne-a reamintit faptul că ocrotitorul parohiei, Sf. Gheorghe, a refuzat compromisul cu nedreptatea prin credința lui puternică, afirmând deschis iubirea pentru Hristos în timpul împăratului Dioclețian, perioadă în care o astfel de mărturisire însemna moarte sigură. El a devenit în acest mod un exemplu de urmat și viața lui o lecție despre curajul de a-ți asuma credința indiferent de consecințe. Referindu-se la Evanghelia zilei, părintele vicar general a pus accentul pe vizita lui Isus cel Înviat la apostolii care stăteau încuiați, cuprinși fiind de teamă și nesiguranță. Această imagine se repetă de multe ori și în viețile noastre atunci când ne închidem în propriile frici și îndoieli, însă exact în aceste momente întunecate ale vieților noastre Dumnezeu își face simțită prezența. Îndoielile lui Toma devin un prilej pentru ca Dumnezeu să se apropie și să Se dezvăluie cu o claritate deosebită, întărind astfel credința în momentele de slăbiciune. Acest lucru se reflectă și în viețile noastre dacă ne recunoaștem cu sinceritate îndoielile și fricile, dacă îi mărturisim Domnului în rugăciune căutările noastre și dacă suntem răbdători, așteptând întâlnirea personală cu Hristos care răspunde cererilor noastre de fiecare dată, însă nu după dorințele noastre ci doar atunci când ajungem la o anume maturitate spirituală.

După Sfânta Liturghie, părintele protopop a vorbit despre vizitațiile canonice pe care Cardinalul Iuliu Hossu le-a făcut la Sângeorz-Băi și a mulțumit părintelui vicar Vasile Tofană, părintelui paroh Nicolae Jarda, preoților, corului parohial, autorităților de stat și tuturor celor prezenți. Apoi Pr. Nicolae Jarda, păstorul comunității a vorbit despre personalitatea Cardinalului Iuliu Hossu prezentând trei mărturii ale unor persoane care l-au cunoscut pe cardinal. În încheiere, părintele vicar general Vasile Tofană a vorbit despre marele ierarh Iuliu Hossu, prezentând 6 trăsături morale care i-au caracterizat viața.

În curtea primăriei a fost expusă expoziția „Rădăcini și speranță”, care prezintă momente din viața și învățătura Cardinalului Iuliu Hossu.

După celebrarea Sfintei Liturghii, toți cei prezenți s-au adunat în jurul bustului Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, unde reprezentanții autorităților de stat au ținut discursuri referitoare la figura emblematică și la amprenta pe care Cardinalul Iuliu Hossu a lăsat-o în istoria țării, a Bisericii și a societății românești. Au avut alocuțiuni domnul primar Cătălin Bota, domnul prefect Teofil-Iulian Cioarbă, domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Claudiu-Daniel Tămaș,  domnul subprefect Stelian Dolha, domnul inspector școlar general Vasile Șteopoaie, iar în final a luat cuvântul moderatorul evenimentului, domnul Florin Hodoroga, director al Centrului Cultural „Iustin Sohorca” din Sângeorz-Băi. 

În continuarea discursurilor a urmat un moment de depunere de flori din partea instituțiilor publice ale orașului Sângeorz-Băi și ale Instituției Prefectului județului  Bistrița-Năsăud. A fost prezentă și fanfara „Perpetuum” din Rodna care a oferit un cadru muzical pentru evenimentul dedicat Cardinalului Iuliu Hossu. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toate personalitățile, invitații și credincioșii veniți în număr mare la acest moment de bucurie pentru parohia „Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi.

a consemnat secretarul protopopiatului diacon Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO EVENIMENT

CELEBRAREA LITURGICĂ

MOMENTUL FESTIV DE LA BUSTUL CARDINALULUI IULIU HOSSU

PREZENTARE VIDEO BISERICA

SCURT ISTORIC PAROHIA GRECO-CATOLICĂ SÂNGEORZ-BĂI

ALBUM FOTO BISERICA „SF. GHEORGHE”

 

Hramul Parohiei „Sf. Gheorghe” Sângeorz-Băi, 27 aprilie 2025

Duminică, 27 aprilie, în duminica Tomii, în cadrul anului dedicat Fericitului Cardinal „Iuliu Hossu”, se va sărbători Hramul Parohiei Greco-Catolice „Sângeorz-Băi” . Programul sărbătorii va fi următorul: de la ora 10.00 Pr. Vasile Tofană S.J. Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla va celebra Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi. Apoi, după Sf. Liturghie, la statuia Cardinalului Iuliu Hossu aflată în apropierea bisericii va cânta fanfara „Perpetum” din Rodna. Vor urma alocuțiuni ale oficialităților de stat și locale și depuneri de flori la statuia ilustrului cardinal. De asemenea, tot cu această ocazie va fi expusă spre vizionare expoziția dedicată Cardinalului Iuliu Hossu: „Rădăcini și Speranță”. Momentul festiv se va încheia cu o agapă frățească. Vă așteptăm cu drag!

TRANSMISIE LIVE CELEBRARE

PREZENTAREA BISERICII GRECO-CATOLICE „SF. GHEORGHE” SÂNGEORZ-BĂI

SCURT ISTORIC PAROHIA GRECO-CATOLICĂ SÂNGEORZ-BĂI

ALBUM FOTO BISERICA „SF. GHEORGHE”

 

 

Eveniment dedicat „Cardinalului Iuliu Hossu” la Năsăud, 1 aprilie 2025

Marți, 1 aprilie 2025, Preasfinția Sa Claudiu,  episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a fost prezent în protopopiatul Rodna, la Năsăud, cu ocazia manifestărilor culturale legate de figura emblematică a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Protopopiatul Rodna a marcat „Anul Iuliu Hossu” prin 2 evenimente care au avut loc la Muzeul Grăniceresc Năsăudean și la Colegiul Național „George Coșbuc”. La aceste manifestări au participat oficialități, preoți din protopopiat, Pr. Ovidiu Sermeșan, protopop ortodox de Năsăud, însoțit de doi preoți, Pr. Attila Kiss, preotul romano-catolic din Rodna și Năsăud, precum și profesori, elevi și credincioși din diferitele parohii ale protopopiatului. La Muzeul Grăniceresc Năsăudean a fost prezentată expoziția „Rădăcini și speranță – un an cu Fericitul Cardinal Iuliu Hossu”, apărută din inițiativa AGRU și ASTRU Cluj pentru marcarea a 5 ani de la beatificarea celor 7 episcopi martiri de către Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj. Părintele protopop Cristian Goia a făcut o scurtă prezentare a acestei expoziții, îndemnându-i pe cei prezenți să-l descopere îndeaproape pe Cardinalul Iuliu Hossu prin intermediul panourilor care cuprind informații despre viața, activitatea pastorală, culturală și politică precum și anii de detenție, ultimele clipe și moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Preasfinția Sa Claudiu a continuat printr-un cuvânt ziditor despre însemnătatea cuvintelor „rădăcini și speranță”. A luat cuvântul și directorul muzeului, domnul Dan Lucian Vaida, care a vorbit despre prezența Cardinalului Iuliu Hossu la evenimentele grănicerești din Năsăud. Expoziția va putea fi vizitață la muzeul grăniceresc năsăudean până în 25 aprilie 2025.

Colegiul Național „George Coșbuc” a fost gazda conferinței „Cum ni-l amintim pe Episcopul Iuliu Hossu?”. În prezența profesorilor, elevilor și invitaților au conferențiat Preasfințitul Claudiu, domnul profesor doctor Ciprian Ghișa, fiind precedați de un cuvânt introductiv al părintelui protopop și al directorului colegiului, doamna Steluța Reghina Vîju. Au fost prezentate de asemenea un film documentar despre personalitatea Marelui ierarh și o prezentare a vizitaților canonice făcute de Episcopul Iuliu Hossu în perioada 1937-1943 în localități din actualul județ Bistrița-Năsăud. Conferențiarii au evocat figura de arhiereu, om al statului, om al timpului său și exemplu pentru noi și generațiile următoare, oferind mai ales tinerilor un ghid demn de urmat în persoana Fericitului Cardinal Iuliu Hossu.

a consemnat secretarul protopopiatului diacon Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO – MUZEUL GRĂNICERESC NĂSĂUDEAN

ALBUM FOTO – CONFERINȚĂ „CUM NI-L AMINTIM PE EPISCOPUL IULIU HOSSU” – COLEGIUL NAȚIONAL „GEORGE COȘBUC” NĂSĂUD

Inaugurarea Expoziției ”Rădăcini și Speranță” la Muzeul grăniceresc năsăudean

Cuvântul Preasfințitului Claudiu, conferința „Cum ni-l amintim pe Episcopul Iuliu Hossu”, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud

Prof. Dr. Ciprian Ghișa, Conferința „Cum ni-l amintim pe Episcopul Iuliu Hossu”, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud

Conferința „Cum ni-l amintim pe Episcopul Iuliu Hossu”, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud

 

 

VIZITA PASTORALĂ A PREASFINȚITULUI CLAUDIU ÎN PAROHIA SALVA

Duminică, 30 martie 2025, s-a scris istorie în Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din loc. Salva, Protopopiatul Rodna prin vizita pastorală a Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. Biserica parohială „Sfântul Vasile cel Mare”, edificată între 1994 – 1998, reînnoită începând cu anul 2021, a primit o nouă binecuvântare: a fost sfințită masa zidită din nou a Altarului și iconostasul – iar credincioșii comunității greco-catolice din Salva cu preotul lor, pr. Gherasim-Leontin Cioncan, și toți credincioșii reuniți la ceas sărbătoresc din Salva și din împrejurimi s-au bucurat de prezența Ierarhului în mijlocul lor.
Preasfințitul Claudiu a fost întâmpinat de mulțime de copii în port frumos popular, care i-au dăruit zâmbete și flori, semne ale primăverii. L-a salutat pr. Gherasim-Leontin Cioncan, și pr. Cristian Goia, protopop de Rodna, Bistrița și Beclean. Din partea comunei Salva, Ierarhul a fost întâmpinat și salutat de primar, dl. Doru Florin Sas.
Răspunzând primirii călduroase, Preasfinția Sa Claudiu a spus: „Am venit cu drag în această zi frumoasă, ploioasă și, deci, plină de binecuvântări, pe meleaguri binecuvântate, unde înainteașii noștri au purtat credința, au dus-o înainte, și noi suntem astăzi pe urmele lor.
E un mare lucru să știm că nu suntem începători de drum, nu începe totul cu noi și nu se va termina cu noi, ci intrăm într-o tradiție bogată, o tradiție care a început atât de frumos, a continuat atâția ani, zeci de ani, sute de ani, a urmat perioada persecuției… dar noi știm că – așa cum spunea Tertulian în primele secole -, «sângele martirilor este sămânța creștinilor», așa că noi suntem rodul suferințelor lor și de aceea mă bucur să fim împreună, pentru a ne aduce aminte de înaintașii noștri, dar mai ales de Dumnezeu care prin ei a făcut lucruri minunate.”
Din taina clipelor de Liturghie veghea asupra întregii adunări Fericitul Arhiereu Iuliu, ale cărui moaște au fost așezate de mâna Preasfințitului Claudiu în „mormântul nou”, de piatră, a mesei binecuvântate de Altar.
După ceremonia sfințirii mesei Altarului și a iconostasului, în biserică a fost celebrată Sfânta Liturghie. Studenți seminariști au ajutat la Altar, iar Surorile Baziliene, cu Maica Andreea Axenie, Superioara provincială, au participat înălțând Domnului rugăciune și oferind răspunsurile la Sfânta Liturghie.
S-a adresat celor prezenți pr. protopop Cristian Goia, mulțumind și oferind totul „spre mai mare mărirea lui Dumnezeu”.
Expresie a bucuriei venirii sale aici, și în legătură cu celebrarea Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, și a Anului Speranței, și ca recunoștință, câteva daruri simbolice au fost oferite Preasfinției Sale Claudiu din partea parohiei.
Sunt daruri ce vorbesc despre identitate, tradiții, comuniune de suflet și credință. Cel dintâi a fost faimosul clop bistrițean, „clop cu păun”, care, a spus pr. paroh, „simbolizează speranța învierii: păunul, când îi tai penele, nu se supără ci speră că îi vor crește înapoi și, iată cum, prin mâna meșterilor populari ni se oferă aceste minunății”. Alt dar a fost o traistă, confecționată în Salva – pe care, i-a cerut Preasfințitului, pr. Cioncan Gherasim, „să o umpleți cu amintiri frumoase”, și, „în această trăistuță să ne purtați și pe noi și amintirile din Salva”.
La încheierea Sfintei Jertfe Liturgice credincioșii au fost invitați să intre în Altar, să sărute masa sfințită, binecuvântată, și, ieșind din sfântul lăcaș să vizioneze Expoziția omagială, documentară „Rădăcini și Speranță” dedicată Cardinalului „Iuliu Hossu” ce era amplasată în curtea bisericii.

Biroul pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla

ALBUM FOTO EVENIMENT

Eveniment „CARDINAL IULIU HOSSU” la Năsăud, 1 aprilie 2025

Eveniment „CARDINAL IULIU HOSSU” la Năsăud, 1 aprilie 2025
În cadrul Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Protopopiatul Greco-Catolic Rodna și Parohia Greco-Catolică ”Înălțarea Domnului” Năsăud  în colaboare cu Muzeul grăniceresc năsăudean și Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud, organizează marți, 1 aprilie 2025, un eveniment dedicat Cardinalului „Iuliu Hossu” la Năsăud.
Programul va fi următorul:
– Ora 11.00 – Inaugurarea expoziției documentare „Rădăcini și Speranță” dedicată Cardinalului „Iuliu Hossu” la Muzeul grăniceresc năsăudean
– Ora 12.00 – Conferință cu tema „Cum ni-l amintim pe Iuliu Hossu” în Aula Colegiului Național „George Coșbuc”

Invitați: PS Claudiu POP, Episcop Greco-Catolic al Eparhiei de Cluj-Gherla
Prof. dr. Ciprian Ghișa – profesor de istorie
Moderator: Pr. Cristian Goia, protopop
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul grăniceresc năsăudean până în 25 aprilie 2025.

 

Vizita Pastorală a PS Claudiu în Parohia Greco-Catolică Salva, 30 martie 2025

Duminică, 30 martie 2025 – DUMINICA a IV-a din Post (Sf. Ioan Scărarul) – Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla va vizita Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Salva, Protopopiatul Rodna, la invitația păstorului acestei parohii, pr. Gherasim-Leontin Cioncan.

Programul vizitei:

Ora 9.45 – Întâmpinarea Preasfinției Sale Claudiu

Ora 10.00 – Slujba de sfințire a mesei altarului și a iconostasului

Ora 10.30 – Sfânta Liturghie Arhierească

Locație – Salva, Biserica greco-catolică  (str. Tănase Tudoran, nr. 123A):

Parohia Greco-Catolică Salva – scurt istoric
Șematismul Eparhiei de Cluj-Gherla din 1947, menționează Parohia Salva ca „parohie veche (exista în 1440), trecută la Unirea cu Roma în 1700. La 1733 avea 172 de familii cu două biserici și 6 preoți uniți iar al șaptelea neunit”. În 1947 (la data editării Șematismului), se afla aici o „biserică de zid edificată în 1900-1901, în stare bună. Poartă hramul intrării în Biserică a Preacuratei Fecioare Maria”.

Vizite ale Episcopilor eparhiali la Salva (menționate în Șematism): e amintită o vizită canonică la 21 octombrie 1867, dată la care Eparhia de Gherla se afla în grija Episcopului Ioan Vancea de Buteasa; o altă vizită a fost în 27 iunie 1913, când Eparhia de Gherla era păstorită de Episcopul Vasile Hossu; următoarele două vizite au avut loc la 14 septembrie 1921 și 8 iulie 1938, date la care a poposit la Salva Episcopul Iuliu Hossu, acum Fericit martir.

În 1947, conform aceluiași Șematism, la Salva existau peste 2500 de credincioși greco-catolici. Activau în această parohie asociațiile AGRU și Reuniunea Mariană. Parohia administra și o școală primară confesională (edificată în 1897).

A urmat, din 1948, desființarea Bisericii Greco-Catolice de către Statul comunist și anii de clandestinitate. După ieșirea Bisericii la lumină, la Salva a fost reactivată Parohia Greco-Catolică în decembrie 1993, celebrarea Sfintelor Liturghii desfășurându-se în diferite case particulare. A însoțit spiritual comunitatea greco-catolică renăscută în anii dificili ai noului început, pr. Teofil Bembea.

Biserica parohială nu a putut să fie recuperată, ca urmare, s-a trecut la construirea unei noi biserici, vis frumos, dar nu ușor de împlinit. La 12 mai 1994 a fost sfințită piatra de temelie de către Ierarhul mărturisitor al credinței, Înalt Preasfinția Sa George Guțiu, atunci Episcop de Cluj-Gherla.

Lucrările de construcție ale sfântului lăcaș au început în anul 1994, sub îndrumarea preotului Teofil Bembea, pe un teren donat de un credincios, Urs Traian. Credința micii comunități însoțită de dăruire și efort a dat roade și, după patru ani, lucrările erau finalizate.

La 13 septembrie 1998, biserica a fost sfințită de Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, atunci Episcop auxiliar de Cluj-Gherla.

Din anul 2013, parohia a fost încredințată păstoririi actualului preot, pr. Gherasim-Leontin Cioncan.

Ultima vizită la Salva a Episcopului eparhial a fost în 12 august 2018 (imagini de la vizita pastorală a Preasfinției Sale Florentin: https://photos.app.goo.gl/JrpD3pGfT25hz2QG6 ).

Sub îndrumarea pr. Gherasim-Leontin Cioncan – cu sprijinul unor binefăcători din Spania și a unor credincioși creștini de diferite confesiuni, în biserica parohială din localitate s-au realizat, începând cu anul 2021, lucrări de renovare și modificare a mesei altarului și a iconostasului.

La finalizarea acestor lucrări, cu ocazia vizitei pastorale din 30 martie 2025, Preasfinția Sa Caludiu vă binecuvânta masa altarului, în care vor fi depuse moaște ale Fericitului Episcop Iuliu Hossu, în acest an ce-i este dedicat – Anul „Cardinal Iuliu Hossu” (declarat la nivel național).

Preasfinția Sa Claudiu va aduce o nouă binecuvântare și prezența spirituală, prin moaște, a Arhiereului Iuliu Hossu. Astfel, rugăciunea de mijlocire la Domnul a Fericitului martir se va revărsa și aici, peste vechiul sat grăniceresc de pe valea Someșului, la fel ca peste multe alte parohii care i-au primit sfintele moaște, și peste întreaga Eparhie de Cluj-Gherla căreia i-a fost bun Păstor, și acum îi este ceresc ocrotitor.

Celebrări liturgice: https://www.eparhiaclujgherla.ro/liturgic/

Lecturile zilei:  https://mobile.catholica.ro/agc2025/zile/lectura0330.html

Biroul pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla

 

Simpozionul „Credința noastră este viața noastră”, dedicat Cardinalului Iuliu Hossu la Bistrița, 27 martie 2025

Simpozionul „Credința noastră este viața noastră” a prilejuit, la Bistrița – sub egida Anului „Cardinal Iuliu Hossu” și la aniversarea hirotonirii sale preoțești, la Roma (în 27 martie 1910) -, o seară dedicată Cardinalului Iuliu Hossu și împreună, în plan spiritual, cu Cardinalul Iuliu Hossu. Programul, desfășurat în spațiul generos oferit de Centrul Cultural „Dacia” din localitate, a reunit sute de participanți între care și reprezentanți ai autorităților: Teofil-Iulian Ciorbă, Prefectul jud. Bistrița Năsăud, Gabriel Lazany, Primarul mun. Bistrița, Daniel Tămaș, Vicepreședintele Consiliului Județean, Pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. De asemenea, au fost de față preoți și credincioși greco-catolici din Protopopiatele Bistrița, Rodna, Beclean, credincioși de alte confesiuni creștine și reprezentanți ai cultelor religioase care activează în Bistrița.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Protopopiatul Greco-Catolic Bistrița, în colaborare cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița Năsăud.

Pr. Cristian Goia, Protopop de Beclean, Bistrița și Rodna și pr. Ioan Pintea, director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” au moderat momentele ce s-au succedat într-o atmosferă generală de înălțare sufletească și admirație în fața personalității Ierarhului evocat. L-au făcut prezent și au prezentat, din diferite perspective, profilul spiritual complex și strălucitor al Arhiereului Iuliu Hossu Preasfinția Sa Claudiu Pop, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu, scriitoare, Adrian Popescu, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta, Decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Gelu Hossu, scriitor, președinte al Asociației „Cardinal Iuliu Hossu” și pr. Silviu Hodiș, Director al Editurii „Galaxia Gutenberg”.

Pr. Cristian Goia, pentru a deschide o fereastră peste timp și istorie a prezentat o cronologie a vieții Cardinalului Iuliu Hossu, după care i-a dat cuvântul Preasfinției Sale Claudiu. Urmașul pe scaunul episcopal al Episcopului Iuliu Hossu a evidențiat de la început că personalitatea marelui Arhiereu „depășește cu mult granițele confesionale”, cu atât mai mult cu cât 2025 – Anul Cardinal Iuliu Hossu a fost decretat la nivel național – și, prin viața sa, a spus, „Cardinalul Iuliu Hossu demonstrează acest lucru: o demonstrează și față de evrei în perioada Holocaustului, o demonstrează și față de frații ortodocși în perioada ocupației, o demonstrează față de soldați, fiindcă are și misiunea de capelan militar și după ce se întoarce păstrează o corespondență cu soldații de pe front, în care îi încurajează, îi sfătuiește… Așadar, nu are o limită pentru activitatea lui și pentru misiunea lui”. Preasfinția Sa a îndemnat ca, la fel, și noi, azi, să nu avem „bariere” unii față de ceilalți, ci „să privim persoana, ca și chip al lui Dumnezeu, să privim pe cei de lângă noi ca și frați și surori și parte a familiei lui Dumnezeu”. De aceea, privind la exemplul pe care-l oferă Cardinalul Iuliu Hossu pentru timpul de azi, un timp ce stârnește îngrijorări „și la nivel european, la nivel de țară, de Biserică”, a îndemnat Episcopul de Cluj-Gherla: „este momentul să ne întoarcem în noi înșine”, și, lăsând la o parte diferențe de opinii, neînțelegeri, „să vedem lucrurile care cu adevărat contează în viața noastră”, cu atât mai mult cu cât acest an dedicat Cardinalului Iuliu Hossu „se împletește frumos și cu Anul Speranței: la nivelul Bisericii Catolice suntem într-un An Jubiliar dedicat de Papa Francisc speranței. Și, ne putem întreba: cum să facem ca să trăim acest An al Speranței într-o lume cu atâtea provocări, cu un război aproape de noi, cu războaie unele pe care le știm altele pe care nu le știm, cu oameni care mor; cum putem să trăim un an al speranței în asemenea condiții?” Ca răspuns, a arătat din nou spre Cardinalul Iuliu Hossu „care știe să-și trăiască speranța indiferent de situația pe care o are în lumea în care trăiește. Astăzi ne aducem aminte de momentul hirotonirii sale preoțești la Roma, putem studia și analiza și alte momente din viața lui, dar ceea ce nu se schimbă, dincolo de momente, este credința lui neclintită și e aceeași credință, aceeași iubire și aceeași speranță și când este în tronul episcopal și când este în temniță. Pentru el nu se schimbă nimic tocmai pentru că nu se schimbă Dumnezeu”.

În continuare, întreaga seară a fost o evidențiere, acum, la 55 de ani de la trecerea sa din această lume, a „perspectivei lui Dumnezeu” – amintită de Preasfinția Sa Claudiu, dar și de ceilalți conferențiari -, în viața Episcopului și apoi a Cardinalului Iuliu Hossu: iubirea sa pentru oameni, capacitatea de a nu-și pierde nici o clipă speranța, de a rămâne calm și în rugăciune în fața acțiunilor răului, consecvența în a-și trăi credința, toate l-au condus în a da mărturie prin viața, și prin moartea sa, până la sfârșit, despre împlinirea planului de iubire al lui Dumnezeu, despre „nemurirea dreptății”.

Alocuțiunile au invitat, în egală măsură, la o lectură atentă a Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu. Programul a cuprins și o prezentare de carte: a fost prezentat volumul „Iuliu Hossu – Patru portrete”, autori: Ruxandra Cesereanu, Ovidiu Ghitta, Nicolae Mărgineanu și Gelu Hossu, nouă apariție a Editurii „Galaxia Gutenberg”. Totodată, au fost puse la dispoziția cititorilor și alte lucrări dedicate Cardinalului Iuliu Hossu din oferta editorială a aceleiași edituri. Un Intermezzo muzical a fost susținut, cu virtuozitate, de Cornelia Cuteanu (pian), Beatrice Suciu și Alexandru Suciu (voce). Totodată, un moment încărcat de emoție a fost vizionarea unui colaj de imagini de arhivă, multe inedite, reprezentând vizitații canonice ale Episcopului Iuliu Hossu, și participări la evenimente la Bistrița, Năsăud, Feldru, Budacul Român, Rodna, în perioada 1937 – 1943.

În acest cadru, a avut loc și vernisajul Expoziției documentare „Iuliu Hossu”, realizată prin colaborarea dintre Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și  Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, cu sprijinul Casei Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, cu concursul bibliotecarei Laura Seserman.

Pr. Cristian Goia a adresat la final mulțumiri Preasfinției Sale Claudiu, conferențiarilor, reprezentanților autorităților și ai cultelor prezenți, preoților din Eparhia de Cluj-Gherla care au fost de față, tuturor celor care – indiferent de confesiunea la care aparțin -, au ales ca, pentru câteva ore, să lase la o parte preocupările curente și, venind, să primească în gând și în suflete icoana și modelul de virtute și credință al Cardinalului Iuliu Hossu. Mulțumiri au fost adresate și colaboratorilor la organizarea acestui eveniment, între care Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene, între care, Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean de Cultură, Camil Hosu de la Biblioteca Județeană, Codruța Fernea de la Episcopia din Cluj, Laura Seserman de la Casa Colecțiilor și a Documentelor din Bistrița.

Biroul pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla

ALBUM FOTO SIMPOZION