Zi însemnată pentru parohia greco-catolică din Beclean: Binecuvântarea noului iconostas și vizita pastorală a Preasfințitului Cristian Crișan

În Duminica a XII-a după Rusalii (a Tânărului Bogat), comunitatea greco-catolică din Beclean a trăit momente de o profundă însemnătate spirituală: vizita pastorală a Preasfinției Sale Cristian Crișan, care a venit în mijlocul credincioșilor prin încredințarea Preafericirii Sale Claudiu, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Sărbătoarea a început la ora 09:45 cu întâmpinarea ierarhului, urmată de un moment important pentru parohie: sfințirea noului iconostas, o lucrare cu totul specială, mozaicurile fiind realizate de părintele Radu-Vasile Roșu, protopop de Alba-Iulia și Sebeș și binecuvântarea interiorului bisericii parohiale, aflate sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, după încheierea lucrărilor de renovare și înfrumusețare. De asemenea, a fost binecuvântată statuia reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria de la Fatima, amplasată în fața sfântului lăcaș.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească a fost celebrată începând cu ora 10:00. În fruntea soborului de preoți și diaconi s-a aflat Preasfințitul Cristian Crișan, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar General, pr. Ioan Albu, protoegumen OSBM, pr. Vasile Iusco, protopop de Sighetul Marmației, Pr. paroh Iuliu Bontaș, cel care călăuzește cu dragoste părintească, pașii comunității, cât și numeroși preoți și călugări aparținând Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, diaconi și o mulțime mare de credincioși.

Atmosfera de rugăciune a fost înălțată prin răspunsurile liturgice date de corul parohiei, condus de domnul dirijor Florin Todoran. La acest moment de har s-au alăturat și persoane consacrate: surorile din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (Surorile Baziliene) și surorile din Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD), a căror prezență a oferit o mărturie vie a dăruirii totale lui Hristos.

Pornind de la dialogul mișcător dintre Mântuitor și tânărul bogat din Evanghelia duminicii (Mt 19, 16–26), Preasfințitul Cristian a rostit o omilie profundă. Ierarhul a subliniat că, simpla deținere de bunuri nu constituie un păcat în sine, ci riscul tragic ca omul să se lase robit de ele, transformând trecătorul în absolut. Ierarhul a adăugat că, oricâte comori am aduna în această lume, în pieptul omului va rămâne întotdeauna un spațiu neocupat, un dor tainic și mistuitor după absolut. Acest colț al ființei noastre nu poate fi umplut de nimic material, ci își găsește liniștea deplină și pacea care covârșește orice minte doar atunci când Dumnezeu devine stăpânul absolut al inimii.

La aceste momente de sărbătoare a fost prezent și domnul primar Nicolae Moldovan, care a adresat un mesaj cald celor prezenți. Edilul a reafirmat sprijinul său pentru parohia greco-catolică, spunând că va fi în continuare aproape de comunitate și că va susține biserica în lucrările sale. Domnul primar a evocat și numeroasele persoane greco-catolice de valoare și importanță pentru orașul Beclean pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului, reiterând rolul fundamental pe care lăcașurile de cult îl au în aducerea echilibrului și păcii în mijlocul unei lumi agitate.

Spre finalul evenimentului, bucuria a fost completată de tinerii parohiei, care au interpretat cântece religioase, marcând totodată și frumosul moment al încheierii unui campus parohial dedicat lor.

La rândul său, pr. paroh Iuliu Bontaș, a adresat cuvinte de mulțumire Preasfinției Sale Cristian Crișan pentru binecuvântare, tuturor preoților, diaconilor și persoanelor consacrate, domnului primar și întregii parohii pentru implicare și dragoste.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă în curtea bisericii, la care au participat toți cei prezenți.

A consemnat secretarul protopopiatului,
Rareș-Maximilian Flore

ALBUM FOTO

VIDEO

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Beclean – prezentare

Foto

Video

Sute de credincioși greco-catolici la Feldru, de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”

Sărbătoare și credință vie pe Valea Someșului, în comuna Feldru, unde sute de credincioși greco-catolici s-au adunat la parohia „Adormirea Maicii Domnului” pentru a o cinsti pe Maica Domnului.

Slujbele sfinte au început încă din seara de 14 august, când credincioșii s-au adunat în biserica parohială pentru a participa la Paraclisul Maicii Domnului și la Taina Sfântului Maslu. Seara a continuat cu Prohodul Maicii Domnului, urmat de solemna procesiune cu icoana în jurul lăcașului de cult.

Sărbătoarea a culminat astăzi, în data de 15 august, cu Sfânta Liturghie, celebrată de către pr. protopop Cristian Goia, alături de parohul locului, Claudiu Oltean, și diaconul Ovidiu Iusco. La sfântul altar au concelebrat și preoții: pr. Pavel Vranău de la Parohia Rodna, pr. Augustin Flămând de la parohiile Șanț și Recele (Ilva Mare), pr. profesor Arieșan Ilie de la Bistrița, pr. Dumitru Ioan Luțu de la Parohiile Feldru (Vatra Satului) și Leșu, precum și pr. Claudiu Soroșan de la Parohia Runcu Salvei, care a stat în scaunul de spovadă. Totodată, la eveniment a participat cu bucurie și domnul viceprimar al comunei Feldru, Ionuț Sălvan, subliniind strânsa legătură dintre viața spirituală a parohiei și comunitatea locală.

În cadrul predicii, pr. protopop a evidențiat principalele virtuți ale Născătoarei de Dumnezeu care ne slujesc drept model în viața creștină, arătând că răspunsul dat Arhanghelului Gavriil ne învață să avem încredere deplină în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegem pe deplin încercările vieții. Totodată, a amintit că adevărata măreție a omului stă în smerenie și într-o inimă curată înaintea Creatorului, subliniind importanța ascultării, a răbdării în suferință, a sensibilității față de nevoile aproapelui și a îndreptării permanente a pașilor noștri spre Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Cristian Goia a adresat un cuvânt de aleasă recunoștință, mulțumindu-i parohului Claudiu Oltean pentru toată jertfa și implicarea pastorală, precum și pentru numeroasele realizări împlinite în parohie de-a lungul ultimului an, cât și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoare, care au dat mărturie vie de credință prin participarea lor. De asemenea, pr. paroh a adresat mulțumiri preoților slujitori prezenți, domnului viceprimar, membrilor consiliului parohial, precum și tuturor colaboratorilor pentru toată jertfa și implicarea în organizarea acestui eveniment.

După Sfânta Liturghie, a avut loc o nouă procesiune în jurul bisericii cu icoana Maicii Domnului, iar pr. protopop i-a uns pe credincioși cu untdelemn sfințit, fiecare primind în dar câte o carte cu rugăciunea rozarului.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și comuniune frățească printr-o agapă organizată pentru toți cei prezenți.

A consemnat secretarul protopopiatului,
Rareș-Maximilian Flore

 

Album Foto