Celebrarea liturgică și Concert de Colinde în Parohia Greco-Catolică ”Sf. Ap. Petru și Pavel” Beclean, 22.12.2024

În duminica dinaintea Nașterii Domnului,  Pr. protopop Cristian Goia a celebrat Sf. Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean,  cu ocazia încheierii misiunii de trei ani ca vicar parohial a părintelui Cosmin Moldovan. Acesta și-a început misiunea pastorală în slujba parohiei din Beclean în 12 septembrie 2021 și, timp de trei ani, a fost implicat în activitățile pastorale ale parohiei, a asistat spiritual grupul „Cercetașii Munților” din Beclean și grupul de tineri din parohie. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop și părintele paroh Felician Neagoș au mulțumit public părintelui Cosmin Moldovan pentru slujirea din parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean, menționând, printre altele, că va rămâne ca un frate în inima comunității căreia i s-a dedicat timp de trei ani și în care va găsi oricând un sprijin dacă va avea nevoie. Un cuvânt de mulțumire din partea parohiei a făcut și dl. Ion Radu Zăgreanu, curator al parohiei.  Pr. Cosmin, vizibil emoționat, a avut si el un cuvânt de mulțumire adresat comunității parohiale și părintelui paroh Felician Neagoș.

În încheiere, corul din Beclean i-a încântat pe cei prezenți cu un scurt concert de colinde, iar apoi, câțiva tineri de la Centrul pentru abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Luca” au pus în scenă un scurt moment artistic. Apoi, un grup de tineri din parohie au cântat colinde acompaniate la chitară. La finalul Sfintei Liturghii, s-a organizat  în clădirea oratoriului o agapă fraterna pregătită de mama părintelui Cosmin și s-au mai cântat colinde.

a consemnat Mihnea Mureșan

ALBUM FOTO

SF. LITURGHIE VIDEO

CONCERT DE COLINDE VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *