În duminica a 28-a după Rusalii parohia „Sf. Nicolae” din Unirea, protopopiatul Bistrița, a avut parte de vizita pastorală a părintelui protopop Cristian Goia. Împreună, comunitatea și părintele paroh Cătălin Fontu s-au adunat în biserica parohială pentru a se ruga Domnului. Biserica este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar Dumnezeu își revarsă harurile și binecuvântările asupra celor care se adună în același loc să se roage (cf. Mt. XVIII, 19-20). Astfel, părintele protopop împreună cu părintele paroh au celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pentru a-i mulțumi Domnului și a cere în continuare să-și reverse harurile și binecuvântările peste comunitatea din Unirea. Referindu-se la evanghelia duminicii, părintele protopop le-a transmis credincioșilor o reflecție asupra propriei chemări. Invitația pe care Dumnezeu o face fiecăruia de a participa la Cina Sa este o garanție a faptului că El ne consideră prieteni și că ne dorește aproape de El, la ospățul fericirii veșnice. Faptul de a refuza această chemare nu reprezintă altceva decât autoexcluderea de la bucuria pe care Stăpânul vrea să o împărtășească cu prietenii Lui. În acest sens, dacă considerăm că prietenia noastră cu Dumnezeu reprezintă scopul vieții noastre spirituale, atunci nu vor exista pretexte de a nu participa la Cina pe care Domnul a pregătit-o pentru noi în Împărăția Cerurilor, cină care își are pregustarea în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului prezente în Sfânta Euharistie.
La finalul Sfintei Liturghii comunitatea din Unirea s-a bucurat de vestirea nașterii Mântuitorului prin glasurile duioase ale artiștilor Beatrice și Alexandru Suciu, absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Colindul lor a fost acompaniat la pian de către doamna Cornelia Cuteanu, conferențiar doctor al aceleiași instituții de prestigiu. Repertoriul lor a cuprins diferite arii ale unor compozitori renumiți precum F. Gruber, A. Adam, T. Brediceanu, D.G. Kiriac și Gh. Budiș.
a consemnat secretarul protopopiatului diaconul Ovidiu Iusco