În data de 18 octombrie 2024, începând cu ora 11:00, a avut loc conferința intitulată „Școala Ardeleană – Poarta românilor spre modernitate”. Evenimentul s-a desfășurat la sediul „Casei Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu” din Bistrița , jud. Bistrița-Năsăud. La acest eveniment au participat pr. Cristian Goia, Protopop greco-catolic de Bistrița, Beclean și Rodna, pr. Ioan Pintea, preot ortodox, directorul Bibliotecii Județeane „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și doamna conf. Univ. dr. Laura Stanciu, de la Catedra de Istorie, din cadrul Facultății de Istorie și Filologie al Universității „1 decembrie 1918” Alba-Iulia. Cuvântul de salut a fost adresat de pr. Ioan Pintea directorul Bibliotecii Județene. El a spus referindu-se la Școala Ardeleană: „Fiecare dintre noi știm câte ceva, mai mult sau mai puțin, însă important este ca de fiecare dată să ne aducem de aminte corifeii școlii ardelene: Samul Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior. Ioan Budai Deleanu. Acesta a mai adăugat faptul că reprezentanții școlii ardelene s-au ocupat de operele proprii, dar și de educația poporului, de așezarea națiunii române între națiunile acceptate. Avem de a face cu o mișcare națională, care a promovat istoria națională și limba română și a arătat românilor și occidentalilor rădăcinile limbii noastre, ale istoriei noastre făcând trimitere la limba latină, la Roma. Apoi a luat cuvântul pr. Protopop Cristian Goia. Acesta a spus că acest că: „marcăm un eveniment deosebit din istoria românilor transilvăneni recent, în data de 11 octombrie s-au împlinit 270 de ani de la semnarea de către episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a decretului de înființare la Blaj a primelor școli sistematice și moderne cu predare în limba română din istoria românilor, pe care e episcopul le numea fântânile darurilor și aceste școli a reprezentat primul nucleu iluminist din cultura română.” Acest curent a dus la apariția acestei mișcări cultural-religioase, numită școala ardeleană. Părintele protopop Cristian a mai adăugat că acest curent afirma ideea emancipării omului prin cultură și educație. Acest curent fiind născut în sânul Bisericii Greco-Catolice prin cărturarii ei formați la Blaj, la Roma și la Viena. Pe urma distinsa doamnă conferențiar universitar dr. Laura Stanciu a început prezentarea temei, numind Școala Ardeleană: „cel mai popular brand al culturii române”, poarta românilor spre modernitate, nu doar a românilor ardeleni, ci a tuturor românilor. Ea a prezentat câteva personalități ale Școlii Ardelene și lucruri inedite și extrem de folositoare pentru societatea românească de astăzi, subliniind cât de importantă este apartenența și originea unui popor, a unui neam.
a consemnat Pr. Darius Teglaș