Hramul Mănăstirii ”Coborârea Spiritului Sfânt” Molișet – 30 iunie 2024

Pelerinajul tradițional din Duminica Tuturor Sfinților, la Mănăstirea Călugărilor Bazilieni ”Coborârea Spiritului Sfânt”, din Molișet, (com. Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud) – Protopopiatul Beclean, a reunit sute de credincioși din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla, de pe Valea Țibleșului, din Maramureș, din Eparhia de Oradea, din alte zone ale Transilvaniei.
Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în mijlocul sutelor de pelerini sosiți la Molișet răspunzând invitației Călugărilor Bazilieni ai Provinciei Române a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, invitație adresată prin Comunitatea din Molișet a OSBM condusă de Ieromonah Dominic Huja.
Au luat parte la pelerinaj și la celebrarea de hram din Molișet, de la casele generale din Italia, Pr. Robert Roman Lisseiko – de origine ucrainean -, Superiorul General al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (Ordinul Bazilian al Sfântului Iosafat), și, Maica Marcela Runcan, Superioara generală a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare.
S-au unit în rugăciune și au fost de față, în număr mare, persoane consacrate, între care: Maica Teodorina, Superioara generală și surori ale Congregației Maicii Domnului, Maica Veridiana, Superioara provincială și surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare.
Sosind la Mănăstirea OSBM din Molișet, Preasfinția Sa Claudiu a fost salutat de pr. Protoarhimandrit Robert, de pr. Protoegumen Ioan Albu, Superiorul Provinciei OSBM din România, de pr. Vasile Tofană, vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla și de pr. Cristian Goia, Protopop de Beclean, de Teofil Iulian Cioarbă, Prefectul jud. Bistrița-Năsăud, de Vlăduț Purja, Primarul com. Târlișua, prezenți împreună cu alte autorități locale și județene. De asemenea, a fost întâmpinat de zeci de preoți și preoți călugări, de diaconi, subdiaconi, studenți seminariști.
După un moment de pregătire pentru celebrare, Ierarhul, Călugării Bazilieni și toți clericii s-au deplasat, în procesiune, pe aleea ce urcă de la mănăstire până în curtea bisericii de lemn a mănăstirii (situată la câteva zeci de metri), unde se află Altarul exterior la care s-a celebrat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bisericii greco-catolice din Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bisericii greco-catolice din Beclean.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinția Sa Claudiu.
Dintre pelerinii care au luat parte la acest mare pelerinaj transilvan, peste 500 au primit, la Sfânta Liturghie arhierească, Sfânta Împărtășanie, pe Cristos Domnul în sufletele lor.
După Sfânta Jertfă Liturgică, s-a adresat celor prezenți Superiorul general al OSBM, pr. Robert, și apoi pr. protoegumen Ioan.
 articol preluat de la Biroul de Comunicații Media al Eparhiei de Cluj-Gherla

ALBUM FOTO EVENIMENT

SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ

PREASFINȚITUL CLAUDIU – CUVÂNTUL DE ÎNVĂȚĂTURĂ

MĂNĂSTIREA MOLIȘET – PREZENTARE VIDEO

HRAMUL MĂNĂSTIRII MOLIȘET – 30 IUNIE 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *