Întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu Pop, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Blaj 15 noiembrie 2025

Un moment de referință pentru comunitatea greco-catolică din România a avut loc sâmbătă, când Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj a găzduit ceremonia de instalare a Preafericitului Părinte Claudiu-Lucian Pop în funcția de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Ritualul a debutat în dimineața zilei de sâmbătă, printr-o procesiune solemnă pornită de la Curia Arhiepiscopiei Majore către Catedrala „Sfânta Treime”. La ora 11:00 a fost oficiată Sfânta Liturghie, la care au participat Eminența Sa Claudio Cardinal Gugerotti, Prefect al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale, Excelența Sa Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic,
precum și membrii Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. De asemenea, au fost prezenți episcopi romano-catolici din țară, numeroși ierarhi și delegați de peste hotare, reprezentanți ai autorităților naționale și locale, preoți, persoane consacrate și foarte mulți credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Angeli
al Catedralei „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.
Conform rânduielii liturgice, Claudiu-Lucian Pop a primit însemnele slujirii de Arhiepiscop Major: mantia, cele două engolpioane, omoforul mare, mitra, crucea și toiagul arhieresc. Acestea i-au fost oferite de Cardinalul Claudio Gugerotti, potrivit agenției Agerpres.
Întregul ceremonial s-a desfășurat pe un covor ritualic, reprezentând un vultur deasupra cetății Sionului, țesut în anul 1900 de credincioase din Sarasău, Maramureș, după un desen al pictorului Octavian Smigelschi.
În cuvântul său, noul Arhiepiscop Major a subliniat: „Misiunea ce mi-a fost încredințată poate fi împlinită doar în spiritul comuniunii Bisericii, în care sunt chemat să fiu slujitorul tuturor, în deplină colaborare cu preasfințiile lor, vrednicii mei frați episcopi, cu preoții, persoanele consacrate și credincioșii noștri. Mă încredințez rugăciunilor dumneavoastră,
pentru ca slujirea mea să aducă slavă lui Dumnezeu și folos sufletelor, să întărească unitatea în Biserica noastră, comuniunea cu Scaunul Apostolic și cu întreaga Biserică Catolică. Cu inimă deschisă și dragoste în Domnul, asigur toate Bisericile și cultele din România că îmi doresc nu doar să conviețuim în pace și respect, ci și să colaborăm pentru a apăra valorile morale care fac societatea mai umană, mai demnă și mai sensibilă față de cei marginalizați.Cred, mai ales, că suntem chemați cu toții să dăm o mărturie vie despre iubirea lui Dumnezeu în lumea de azi. Transmit, totodată, autorităților statului că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică — care a avut un rol decisiv în formarea conștiinței naționale și a culturii române moderne — va rămâne un partener în apărarea binelui comun, a vieții și
a demnității umane, în promovarea solidarității, indiferent de etnie sau religie, și în afirmarea vocației europene a României.” La eveniment au fost prezenți episcopii greco-catolici membri ai Sinodului, episcopi romano-catolici, precum și numeroși reprezentanți ai altor culte din România: arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu Pop, președintele Federației Comunităților Evreiești, deputatul Silviu Vexler, Muftiul Muurat Iusuf, precum și delegați ai Bisericilor
Reformată și Unitariană. Au participat, de asemenea, președintele Senatului, Mircea Abrudean, secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, consilierul de stat Diana Punga și oficialități locale și județene.
Preasfinția Sa Claudiu-Lucian Pop, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, a fost ales în 5 noiembrie 2025 ca Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de către Sinodul Episcopilor reunit în sesiune extraordinară la Roma. Aceasta este cea mai înaltă poziție în ierarhia Bisericii
Greco-Catolice, funcție deținută anterior de cardinalul Lucian Mureșan. Alegerea a fost confirmată de Sfântul Părinte Leon al XIV-lea, conform normelor canonice.
Claudiu-Lucian Pop a devenit Arhiepiscop Major în urma trecerii la cele veșnice a cardinalului Lucian Mureșan, al treilea cardinal al României după Iuliu Hossu și Alexandru Todea. Cardinalul Mureșan a murit la 25 septembrie anul acesta, la vârsta de 94 de ani.

a consemnat Pr. Darius Teglaș

ALBUM FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *