Anul „Cardinal Iuliu Hossu” în Eparhia de Cluj-Gherla

 

 

 

Deschiderea Anului „Cardinal Iuliu Hossu” (declarat la nivel național) în Eparhia de Cluj-Gherla

Anul „Cardinal Iuliu Hossu”, declarat la nivel național, va fi deschis solemn în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla în după-amiaza de joi, 30 ianuarie 2025, la aniversarea nașterii Fericitului martir greco-catolic (n. 30 / 31 ian. 1885), în urmă cu 140 de ani.

Catedrala „Schimbarea la Față”, Catedrală a Episcopului Iuliu Hossu în perioada 1930-1948, va găzdui momentul inaugural, constând în Sfânta Liturghie arhierească celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, cu participarea reprezentantului Sfântului Părinte, a Excelenței Sale Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova și a altor distinși oaspeți și invitați.

* * *

În fața bisericii catedrale de pe str. Eroilor și, la fel, în interiorul sfântului locaș, sunt, cu acest prilej presărate – în cadru expozițional, prin obiecte, cuvinte și imagini – semne ale trecerii prin timp și istorie, și prin aceste locuri ce i-au fost scumpe, a marelui Arhiereu român unit cu Roma, Păstor iubit al turmei lui încredințate.

Vor putea fi, de asemenea, venerate moaștele Fericitului martir, ale celui care, din nespusă dragoste, și-a pus viața pentru Biserica și Eparhia sa.

Bunul Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla și Cardinal al Bisericii Catolice, Iuliu Hossu, Fericit martir al Bisericii Greco-Catolice, a spus în ultimele zile ale vieții pământești și rostește și acum, de dincolo de timp: „Când ceasul dreptății va sosi, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în fața Sfintei Treimi, în fața lui Isus și în fața Mijlocitoarei Doamne. Fiți tari în credință, nutriți speranța și iubiți-vă între voi și iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune! Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită. Îi binecuvântez împreună cu ei pe toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală.”

Pe aceleași „pietre” și în aceeași Catedrală sunt așteptați acum să îi urmeze pașii toți cei ce doresc să îl cunoască mai bine, să i se alăture în pelerinajul acestui an ce i-a fost dedicat – prin legea nr. 290 / 24 oct. 2023 – în întreaga țară, să îi cunoască idealurile, exemplul și să îi urmeze îndemnul.

Biroul de comunicații sociale

al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Pr. Daniel Avram

Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Claudiu cu prilejul Anului Cardinal Iuliu Hossu

Buletin informativ

OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR BISTRIȚA 2025

În fiecare an, în perioada 18-25 ianuarie, are loc o săptămână de rugăciune concentrată pe idealul de unitate a creștinilor. Întreaga Biserică Catolică împreună cu alte confesiuni creștine au ocazia de a se întâlni în fiecare seară a acestei săptămâni în comunitățile fiecăruia în parte pentru a petrece timp împreună, a se ruga, a vorbi despre Dumnezeu și a împărtăși din propria spiritualitate. În municipiul Bistrița, un centru multicultural și multiconfesional, s-a format o tradiție de 16 ani prin care Bisericile istorice au organizat pe rând momente de rugăciune ecumenică, la care au fost prezenți protopopii, preoții, pastorii și credincioșii diferitelor comunități. 

1. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA GRECO-CATOLICĂ ”BUNA-VESTIRE” BISTRIȚA – 18 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

MATERIAL VIDEO REALIZAT CU SPRIJINUL AS-TV BISTRIȚA

2. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA ORTODOXĂ DE LA COROANA ”INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI” – 19 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

INREGISTRARE VIDEO

3. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA REFORMATĂ – BISTRIȚA- 20 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

4. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA EVANGHELICĂ-LUTERANĂ MAGHIARĂ BISTRIȚA- 21 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

5. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA ORTODOXĂ ”SF. TREI IERARHI” BISTRIȚA- 22 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

6. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA ROMANO-CATOLICĂ ”SF. TREIME” BISTRIȚA- 23 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

7. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA EVANGHELICĂ C.A. ”SF. NICOLAE” BISTRIȚA – 24 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

ÎNREGISTRARE VIDEO – PAROHIA EVANGHELICĂ BISTRIȚA

 

SEARĂ ECUMENICA DE RUGĂCIUNE – BISERICA GRECO-CATOLICĂ ”BUNA-VESTIRE”, 18 IANUARIE 2025

În fiecare an, în perioada 18-25 ianuarie, are loc o săptămână de rugăciune concentrată pe idealul de unitate a creștinilor. Întreaga Biserică Catolică împreună cu alte confesiuni creștine au ocazia de a se întâlni în fiecare seară a acestei săptămâni în comunitățile fiecăruia în parte pentru a petrece timp împreună, a se ruga, a vorbi despre Dumnezeu și a împărtăși din propria spiritualitate. În municipiul Bistrița, un centru multicultural și multiconfesional, s-a format o tradiție de 16 ani prin care Bisericile istorice organizează pe rând momente de rugăciune ecumenică, la care sunt prezenți protopopii, preoții, pastorii și credincioșii diferitelor comunități. 

Anul acesta, deschiderea Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor a avut loc în parohia greco-catolică „Buna Vestire” din Bistrița, organizator fiind protopopiatul greco-catolic de Bistrița împreună cu comunitatea parohială. În seara zilei de 18 ianuarie s-au adunat în biserica parohială credincioși ai comunităților greco-catolice, romano-catolice, ortodoxe, evanghelice, reformate și luterane împreună cu păstorii lor: părintele Alexandru Vidican, protopop ortodox de Bistrița, părintele Péter Geréd, protopop romano-catolic de Bistrița, pastorul Andreas Hartig, parohul comunității evanghelice, pastorul Péter András de la parohia Reformată, pastorul Zoltán Tóth de la Biserica Evanghelică Luterană și pastorul evanghelic emerit Johann Dieter Krauss. De asemenea au fost prezenți preoții greco-catolici Ioan Frișan, paroh al Parohiei ”Buna-Vestire”, împreună cu preoții vicari ai acestei parohii, Teodor Costin, Cosmin Moldovan, Cristian Bica și părintele Narcis Pop, paroh al Parohiei ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. La acest moment de comuniune au fost prezente și oficialități ale statului: domnul Teofil Iulian Cioarbă, Prefect al Județului Bistrița-Năsăud, domnul primar Gabriel Lazany, subprefectul Atilla Decsei  și alte oficialități.  

Seara de rugăciune a început cu o procesiune a protopopilor, preoților și pastorilor care, având în față crucea, au trecut prin fața statuii Fericitului Cardinal Iuliu Hossu și apoi au intrat în biserică pe acordurile corului „Sanctus Spiritus” care a acompaniat muzical programul întregii seri. 

Părintele protopop Cristian Goia a rostit un cuvânt de bun venit, amintind despre împlinirea în acest an a 1700 de ani de la Conciliul Ecumenic de la Niceea din 325, când părinții noștri în credință au pus bazele elaborării Crezului, a profesiunii de credință care stă la temelia vieții fiecărui creștin. Această comemorare oferă o ocazie unică de a reflecta asupra credinței comune a creștinilor și de a o celebra prin opere care aduc roade. Un prilej în plus de bucurie și unitate între creștini îl reprezintă și faptul că anul acesta Sărbătoarea Paștilor cade în aceeași dată pentru toate confesiunile, în 20 aprilie. 

Pentru Biserica greco-catolică din România, anul 2025 reprezintă un an cu totul special întrucât la nivel național e sărbătorit Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, mare ierarh al Bisericii noastre și model de trăire a credinței. Exemplul său inspiră la depășirea barierelor confesionale pentru a ne concentra pe ceea ce ne unește și anume credința în Hristos, iubirea pentru aproapele și dorința de a mărturisi Evanghelia împreună.  Tema octavei de rugăciune din acest an: „Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 26) se inspiră din dialogul dintre Isus și Marta în timpul vizitei lui Isus la Marta și Maria în Betania, după moartea fratelui lor, Lazăr, așa cum este relatat de evanghelistul Ioan.

După acest cuvânt introductiv, preoții și pastorii au dat o binecuvântare de început, apoi au urmat rugăciuni și lecturi din Sfânta Scriptură pe care cei prezenți le-au rostit pe rând. După aceea, au rostit câte un cuvânt de învățătură și zidire sufletească părintele protopop ortodox, Alexandru Vidican, pastorul evanghelic, Zoltán Tóth și pastorul evanghelic emerit, Johann Dieter Krauss.  

Programul s-a încheiat cu ectenia de pace, iar după aceea fiecare preot și pastor a binecuvântat credincioșii. La final a avut loc o agapă fraternă la care au participat invitații acestei seri de rugăciune pentru unitatea creștinilor, împărtășind fiecare din experiențele pastorale. 

În 19 ianuarie șirul serilor ecumenice a continuat la Biserica Ortodoxă de la Coroana ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Gazda întâlnirii ecumenice a fost Pr. Alexandru Vidican, protopop ortodox de Bistrița. A fost din nou un moment de rugăciune, comuniune și împărtășire fraternă la care au participat protopopii, preoții, pastorii și credincioșii diferitelor culte din Bistrița.  

Mulțumim Domnului pentru darul unității și pentru aceste seri de comuniune și rugăciune. „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Spirit cerând, pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. 

a consemnat secretarul protopopiatului, diacon Ovidiu Iusco

OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR – BISTRIȚA 18-25 IANUARIE 2025

1. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA GRECO-CATOLICĂ ”BUNA-VESTIRE” BISTRIȚA – 18 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

MATERIAL VIDEO REALIZAT CU SPRIJINUL AS-TV BISTRIȚA

2. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA ORTODOXĂ DE LA COROANA ”INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI” – 19 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

INREGISTRARE VIDEO

3. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE LA BISERICA REFORMATĂ – 20 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

4. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA EVANGHELICĂ-LUTEREANĂ MAGHIARĂ – 21 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

4. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA ORTODOXĂ ”SF. TREI IERARHI” – 22 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

6. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA ROMANO-CATOLICĂ ”SF. TREIME” – 23 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

7. SEARA ECUMENICĂ DE RUGĂCIUNE – BISERICA EVANGHELICĂ ”SF. NICOLAE” – 24 IANUARIE 2025

ALBUM FOTO

ÎNREGISTRARE VIDEO

 

 

 

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR – BISTRIȚA 2025

 OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR BISTRIȚA

18-25 IANUARIE 2025

SEARĂ ECUMENICA DE RUGĂCIUNE – BISERICA GRECO-CATOLICĂ ”BUNA-VESTIRE”, 18 IANUARIE 2025, ora 17.00

 

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR 18-25 IANUARIE 2025

În cadrul celebrărilor dedicate Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (din perioada 18-25 ianuarie 2025) de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, vor fi cuprinse și acțiunile care au loc în orașul Bistrița – centru multicultural și multiconfesional, unde s-a format o tradiție de 16 ani prin care Bisericile istorice organizează pe rând momente de rugăciune ecumenică, la care se sunt prezenți protopopii, preoții, pastorii și credincioșii acestor Biserici. Timp de șapte zile, șase Biserici istorice din Bistrița organizează cele șapte seri de rugăciune ecumenică: Biserica Greco-Catolică (în biserica ”Buna-Vestire”), Biserica Ortodoxă (în bisericile: de la Coroana ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și ”Sf. Trei Ierarhi”), Biserica Reformată, Biserica Luterană Maghiară, Biserica Romano-Catolică ”Sf. Treime” și Biserica Evanghelică C.A. În acest an dedicat la nivel național ”Cardinalului Iuliu Hossu”, deschiderea serilor ecumenice de rugăciune va avea loc în Biserica Greco-Catolică ”Buna-Vestire” din Bistrița, sâmbătă 18 ianuarie, de la ora 17.00.

Pentru acest an, 2025, rugăciunile și reflecțiile pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor au fost pregătite de frații și surorile din comunitatea monahală din Bose, în nordul Italiei. Anul acesta se împlinesc 1.700 de ani de la Întâiul Sinod Ecumenic creștin, care a avut loc la Niceea, lângă Constantinopol, în anul 325 d.Hr. Această comemorare oferă o ocazie unică de a reflecta și celebra credința comună a creștinilor, exprimată în Crezul formulat în timpul acestui Sinod; o credință care rămâne vie și rodnică în zilele noastre. Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștină 2025 oferă o invitație de a ne baza pe această moștenire comună și de a pătrunde mai profund în credința care îi unește pe toți creștinii.

 Anul 2025 marchează un moment unic în istoria creștinismului: 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, primul sinod ecumenic care a stabilit bazele unității doctrinare a Bisericii. Tot în acest an aniversar, creștinii din întreaga lume – atât din Orient, cât și din Occident – vor sărbători Paștele la aceeași dată, pe 20 aprilie. Această coincidență simbolică reafirmă semnificația evenimentelor mântuitoare pe care creștinii le celebrează împreună și reprezintă un pas simbolic spre unitatea credinței apostolice.

La Niceea, în 325 d.Hr., sub patronajul împăratului Constantin, s-au pus bazele fundamentale ale credinței creștine.  Textul aprobat al Crezului de la Niceea exprimă credința la persoana întâi plural („Noi credem…”), a unit comunități diverse sub o mărturisire comună și a clarificat aspecte esențiale, precum natura lui Hristos și calcularea datei Paștelui. Totuși, în secolele ce au urmat, interpretările diferite au dus la celebrarea Paștelui la date distincte în Răsărit și Apus. Anul 2025 marchează o excepție, o sărbătoare comună care evidențiază ceea ce creștinii împărtășesc dincolo de diferențe.

Această dublă ocazie – aniversarea Sinodului de la Niceea și celebrarea comună a Paștelui – este un prilej de reînnoire spirituală și de reafirmare a moștenirii vii a credinței apostolice. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din 2025 devine astfel o chemare la rugăciune comună și la o aprofundare a fundamentelor scripturistice care au unit Biserica în trecut și care pot îndruma creștinii în diversitatea lumii contemporane.

Sinodul de la Niceea nu a fost doar un eveniment istoric, ci o piatră de temelie pentru creștinismul universal. În 2025, creștinii sunt invitați să recitească și să trăiască împreună credința apostolică prin aprofundarea spiritului de unitate, rugăciune și comuniune care definește această tradiție milenară.

În acest sens, a fost ales textul biblic călăuzitor – Ioan 11:17-27. Tema săptămânii, „Crezi tu aceasta”? (v. 26), pornește de la dialogul dintre Iisus și Marta, atunci când Iisus a vizitat casa Martei și a Mariei din Betania, după moartea fratelui lor Lazăr, așa cum este relatat de Evanghelistul Ioan.

La începutul capitolului, Evanghelia spune că Iisus îi iubea pe Marta, Maria și Lazăr (v. 5), dar când a fost informat că Lazăr era grav bolnav, Iisus a declarat că boala lui „nu va duce la moarte”, ci că Fiul lui Dumnezeu va fi „slăvit prin ea” (v. 4), și a rămas acolo unde era încă două zile. Când Iisus a ajuns în cele din urmă în Betania, deși fusese avertizat de riscul de a fi omorât cu pietre (v. 8), Lazăr „era deja în mormânt de patru zile” (v. 17). Cuvintele Martei adresate lui Iisus își exprimă dezamăgirea față de sosirea sa târzie, conținând poate și o notă de reproș: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit” (v. 21). Cu toate acestea, această exclamație este urmată imediat de o mărturisire de credință în puterea salvatoare a lui Iisus: „Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.” (v. 22). Când Iisus o asigură că fratele ei va învia (v. 23), ea răspunde prin afirmarea credinței sale: „Știu că va învia la înviere, în ziua de apoi” (v. 24). Iisus o conduce un pas mai departe, declarându-și puterea asupra vieții și a morții și dezvăluindu-și identitatea ca Mesia. „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (v. 25-26). După această declarație uimitoare, Iisus o provoacă pe Marta cu o întrebare foarte directă și profund personală: „Crezi tu aceasta?” (v. 26.)

La fel ca Marta, primele generații de creștini nu au putut rămâne indiferente sau pasive atunci când cuvintele lui Iisus le-au atins și le-au cercetat inimile. Ei au căutat cu ardoare să dea un răspuns inteligibil întrebării lui Iisus „Crezi tu aceasta?” Părinții de la Niceea s-au străduit să găsească cuvinte care să cuprindă întreaga taină a întrupării și a patimii, morții și învierii Domnului lor. În așteptarea întoarcerii sale, creștinii din întreaga lume sunt chemați să mărturisească împreună această credință în înviere, care este pentru ei sursa speranței și a bucuriei, pentru a fi împărtășită tuturor popoarelor.

Biroul Media al Protopopiatului

informații conform broșurii publicate pe site-ul Dicastero per la promozione dell’unita dei cristiani

Celebrarea liturgică în Parohia Greco-Catolică ”Buna-Vestire” Bistrița și instalare de vicari parohiali 26.12.2024

În a doua zi de Crăciun, când Biserica o serbează pe Maica Domnului, părintele protopop Cristian Goia s-a aflat în mijlocul comunității „Buna Vestire” din Bistrița cu ocazia instalării părintelui Cosmin Ioan Moldovan și a părintelui Valentin Cristian Bica în calitate de vicari parohiali pentru Parohia Greco-Catolică ”Buna-Vestire” Bistrița I.

Sfânta Liturghie a fost celebrată în mod solemn, răspunsurile fiind oferite de corul parohiei „Sanctus Spiritus”. La finalul Jertfei Liturgice părintele protopop a făcut o scurtă prezentarea a preoților și a dat citire decretelor ce atestă hotărârea Preasfinției Sale Claudiu de a-i numi în funcția de vicari parohiali pe cei doi preoți. Ei se vor implica în misiunea pastorală din comunitatea „Buna Vestire” din Bistrița alături de părintele Teodor Costin care este vicar în această parohie de mai multă vreme, coordonați fiind de părintele paroh Ioan Frișan. De asemenea, părintele Cosmin Ioan Moldovan a primit atribuții și în pastorația tinerilor și copiilor din protopopiatul Bistrița. La finalul discursului de instalare, Pr. protopop a subliniat trei valori esențiale care trebuie să-i însoțească pe noii păstori în slujirea comunității: credința, unitatea și iubirea. Apoi i-a felicitat și încredințat rugăciunilor comunității parohiale.

Cei doi preoți au fost primiți în sânul comunității cu bucurie și cu felicitări din partea credincioșilor și a păstorilor comunității.

a consemnat secretarul protopopiatului, diaconul Ovidiu Iusco

 

ALBUM FOTO

SFÂNTA LITURGHIE VIDEO

Celebrarea liturgică și Concert de Colinde în Parohia Greco-Catolică ”Sf. Ap. Petru și Pavel” Beclean, 22.12.2024

În duminica dinaintea Nașterii Domnului,  Pr. protopop Cristian Goia a celebrat Sf. Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean,  cu ocazia încheierii misiunii de trei ani ca vicar parohial a părintelui Cosmin Moldovan. Acesta și-a început misiunea pastorală în slujba parohiei din Beclean în 12 septembrie 2021 și, timp de trei ani, a fost implicat în activitățile pastorale ale parohiei, a asistat spiritual grupul „Cercetașii Munților” din Beclean și grupul de tineri din parohie. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop și părintele paroh Felician Neagoș au mulțumit public părintelui Cosmin Moldovan pentru slujirea din parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean, menționând, printre altele, că va rămâne ca un frate în inima comunității căreia i s-a dedicat timp de trei ani și în care va găsi oricând un sprijin dacă va avea nevoie. Un cuvânt de mulțumire din partea parohiei a făcut și dl. Ion Radu Zăgreanu, curator al parohiei.  Pr. Cosmin, vizibil emoționat, a avut si el un cuvânt de mulțumire adresat comunității parohiale și părintelui paroh Felician Neagoș.

În încheiere, corul din Beclean i-a încântat pe cei prezenți cu un scurt concert de colinde, iar apoi, câțiva tineri de la Centrul pentru abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Luca” au pus în scenă un scurt moment artistic. Apoi, un grup de tineri din parohie au cântat colinde acompaniate la chitară. La finalul Sfintei Liturghii, s-a organizat  în clădirea oratoriului o agapă fraterna pregătită de mama părintelui Cosmin și s-au mai cântat colinde.

a consemnat Mihnea Mureșan

ALBUM FOTO

SF. LITURGHIE VIDEO

CONCERT DE COLINDE VIDEO

Concert de Crăciun, Liceul de muzică ”Tudor Jarda” Bistrița, 19 decembrie 2024

În data de 19 decembrie, Biserica Greco-Catolică „Buna Vestire” din Bistrița, reprezentată de Pr. Ioan Frișan, a avut bucuria de a găzdui un minunat concert de colinde, oferit de elevii Liceului de Muzică bistrițean „Tudor Jarda”, cărora li s-a alăturat ca invitată Fanfara de copii din Telciu. Concertul a început la orele 17.00, moment în care biserica s-a umplut, iar colindele au răsunat cu voie bună timp de două ore și jumătate, încântându-i pe cei peste 300 de spectatori atât prin notele magice atinse de orchestra liceului, cât și prin vocile cristaline ale tinerilor și ale copiilor din corurile participante.

La încheierea spectacolului,  părintele protopop Cristian Goia a mulțumit profesorilor, elevilor și participanților și a subliniat importanța colindelor, care „prin fiecare vers și fiecare acord muzical, ne reamintesc de semnificația profundă a Crăciunului, adică de bucuria Nașterii Domnului, de iubirea care ne leagă și de speranța care ne luminează viețile”.

a consemnat Mihnea Mureșan

ALBUM FOTO CONCERT

INREGISTRARE VIDEO CONCERT

PROGRAM CONCERT DE CRĂCIUN

Concert de colinde ”După datini colindăm” la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Feldru 15.12.2024

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feldru, în colaborare cu asociația „Fă rai din ce ai-Feldru” au organizat a 8-a ediție a concertului caritabil „După datini colindăm !” în seara duminicii a 28-a după Rusalii. Acest eveniment a adunat o comunitate caldă și generoasă, unită de spiritul sărbătorilor de iarnă și de dorința de a oferi sprijin celor aflați în nevoie. În întâmpinarea Crăciunului s-au adunat la biserica parohială diferite grupuri de colindători precum și diferiți artiști și interpreți care au vestit prin cântul lor nașterea lui Hristos Domnul, glasurile lor devenind ecouri ale îngerilor care au făcut cunoscut păstorilor acest mesaj de bucurie despre pruncul Mântuitor care s-a născut în iesle (cf. Lc. II, 8-12). Evenimentul a început în curtea bisericii cu jocul caprelor, un moment artistic tradițional prezentat de „Caprele de la Feldru”, grup condus de Vasile Bărdan. Ulterior, concertul de colinde s-a mutat în interiorul bisericii unde fiecare interpretare a fost primită cu căldură în suflet și aplauze din partea celor prezenți.

Au fost prezente diferite grupuri de copii și tineri precum grupul de elevi de la liceul tehnologic din Feldru, coordonator fiindu-le domnul profesor Leon Scridon, la fel și grupul Spice coordonat de doamna Anamaria Marti. Aceste grupuri, prin colindul lor, au oferit întregului eveniment un plus de seninătate și inocență.  

Pe parcursul concertului au colindat interpreți din zona Țării Năsăudului precum Alina Ceuca, Gabriela Greab, Valerica Croitor, Mihaela Todică Gherasim, Mădălina Marti, Silviu Avram și Marius Palage, care i-au încântat pe cei prezenți cu interpretările diferitelor colinde tradiționale din repertoriul național. Invitați speciali ai concertului de colinde au fost soprana Beatrice Suciu și baritonul Alexandru Suciu, absolvenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și artiști cu un repertoriu bogat și un palmares impresionant de premii. Acompaniați la pian de doamna profesor Cornelia Cuteanu, aceștia au oferit celor prezenți un moment cu totul sublim și armonios, interpretând colinde ale unor compozitori renumiți. A 8-a ediție a concertului de colinde „După datini colindăm !” s-a încheiat cu o colindă cântată de toți cei prezenți și cu un mesaj de mulțumire din partea organizatorilor, pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru întregul sprijin pe care cei prezenți l-au acordat asociației „Fă rai din ce ai-Feldru”.

La eveniment a participat și dl. Ioan Opriș, primar al Comunei Feldru și alți reprezentanți ai autorităților locale. Cu acest prilej Pr. Protopop Cristian Goia împreună cu Pr. Paroh Claudiu Oltean au sfințit noul drum de acces la biserică recent modernizat. În semn de apreciere și recunoștință, dl. primar, Consiliul Local al Comunei Feldru și dl. Alin Stehuța, reprezentantul constructorului au primit în dar o diplomă și o icoană.

a consemnat secretarul protopopiatului diacon Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO CONCERT DE COLINDE

JOCUL CAPRELOR

ÎNREGISTRARE VIDEO CONCERT DE COLINDE

Celebrarea liturgică și Concert de Colinde în Parohia Greco-Catolică ”Sf. Nicolae” Unirea, Bistrița

În duminica a 28-a după Rusalii parohia „Sf. Nicolae” din Unirea, protopopiatul Bistrița, a avut parte de vizita pastorală a părintelui protopop Cristian Goia. Împreună, comunitatea și părintele paroh Cătălin Fontu s-au adunat în biserica parohială pentru a se ruga Domnului. Biserica este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar Dumnezeu își revarsă harurile și binecuvântările asupra celor care se adună în același loc să se roage (cf. Mt. XVIII, 19-20). Astfel, părintele protopop împreună cu părintele paroh au celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pentru a-i mulțumi Domnului și a cere în continuare să-și reverse  harurile și binecuvântările peste comunitatea din Unirea. Referindu-se la evanghelia duminicii, părintele protopop le-a transmis credincioșilor o reflecție asupra propriei chemări. Invitația pe care Dumnezeu o face fiecăruia de a participa la Cina Sa este o garanție a faptului că El ne consideră prieteni și că ne dorește aproape de El, la ospățul fericirii veșnice. Faptul de a refuza această chemare nu reprezintă altceva decât autoexcluderea de la bucuria pe care Stăpânul vrea să o împărtășească cu prietenii Lui. În acest sens, dacă considerăm că prietenia noastră cu Dumnezeu reprezintă scopul vieții noastre spirituale, atunci nu vor exista pretexte de a nu participa la Cina pe care Domnul a pregătit-o pentru noi în Împărăția Cerurilor, cină care își are pregustarea în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului prezente în Sfânta Euharistie.

La finalul Sfintei Liturghii comunitatea din Unirea s-a bucurat de vestirea nașterii Mântuitorului prin glasurile duioase ale artiștilor Beatrice și Alexandru Suciu, absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Colindul lor a fost acompaniat la pian de către doamna Cornelia Cuteanu, conferențiar doctor al aceleiași instituții de prestigiu. Repertoriul lor a cuprins diferite arii ale unor compozitori renumiți precum F. Gruber, A. Adam, T. Brediceanu, D.G. Kiriac și Gh. Budiș.

a consemnat secretarul protopopiatului diaconul Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO

CONCERT COLINDE

Comemorare Fericitul Cardinal Iuliu Hossu – Ziua Națională a României la Bistrița

Ziua națională a României a fost sărbătorită într-un mod cu totul special de comunitatea greco-catolică a bisericii „Buna-Vestire” din Bistrița, în duminica a 14-a după Rusalii. Această sărbătoare a unirii Transilvaniei cu România a prilejuit comemorarea Fericitului Cardinal Iuliu Hossu și împreună cu dânsul a tuturor celor care prin jertfele lor au contribuit la înfăptuirea acestui ideal național. Elementul central al sărbătorii l-a reprezentat celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, originea și culmea vieții de credință a membrilor acestei parohii. Părintele protopop Cristian Goia a fost prezent în mijlocul comunității și alături de preoții Ioan Frișan, Narcis Pop, Teodor Costin și Cosmin Moldovan au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru revărsarea binecuvântărilor asupra poporului și pentru pomenirea celor care s-au jertfit pentru binele acestei țări.

Evanghelia duminicii a 14-a după Rusalii ne pune în prezența lui Isus care aseamănă Împărăția Cerurilor cu împăratul care face nuntă fiului său. Vorbind despre această parabolă, părintele protopop a subliniat faptul că invitația la un ospăț reprezintă dorința gazdei de comuniune și împărtășire a unei mari bucurii cu ceilalți. Dumnezeu este cel care ne invită la cina Sa, iar bunătățile pregătite de el sunt fericirea veșnică și eliberarea din suferință, bunătăți veșnice pregătite pentru fiecare dintre noi. Dar pentru a participa la acest ospăț și a ne bucura de ceea ce Domnul a pregătit pentru noi, e necesar să fim îmbrăcați în haină de nuntă, adică să purtăm podoaba faptelor noastre bune săvârșite zilnic. Astfel, vom fi găsiți de către gazdă demni și pregătiți pentru a gusta din bunătățile cerești pregătite din veșnicie pentru fericirea noastră. În continuarea Sfintei Liturghii a urmat un moment de mulțumire și felicitare a doamnei Florica Sfechiș care, timp de 33 de ani, a fost dirijoarea corului „Sanctus Spiritus” al parohiei „Buna Vestire” din Bistrița. După acest moment, părintele protopop a oferit credincioșilor câteva repere din viața și activitatea Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, vestitor al Marii Uniri și martir al Bisericii noastre. Cu ocazia acestei comemorări s-a instalat în interiorul bisericii parohiale și o expoziție de imagini și documente care evocă persoana, activitatea, martiriul și beatificarea primului Cardinal român. Ulterior acestui discurs a urmat slujba de Te Deum oficiată în fața statuii Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Această slujbă cuprinde rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate deja de Dumnezeu asupra poporului român de-a lungul istoriei, precum și invocarea ajutorului Său în momentele de dificultate ale credincioșilor creștini. Au fost depuse și coroane la statuia Fericitului Cardinal, una din partea protopopiatului de Bistrița și a parohiei „Buna Vestire” din Bistrița și una din partea asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Bistrița-Năsăud. De la ora 15.00 părintele protopop a participat la ceremoniile oficiale organizate  la statuia poetului Andrei Mureșanu din Bistrița cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale.

 a consemnat secretarul protopopiatului diaconul Ovidiu Iusco

ALBUM FOTO EVENIMENT

VIDEO SF. LITURGHIE